05:26 07 Decembrie 2019
În direct
  • EUR19.39
  • USD17.48
  • RUB0.27
  • RON4.06
  • UAH0.73
Slujbă de Buna Vestire, foto de arhivă

Buna Vestire: Obiceiuri, tradiţii şi superstiţii legate de această zi.

© Sputnik / Кирилл Каллиников
Societate
Sa primesc un link scurt
180 0 0

De-a lungul timpului, Sărbătoarea Bunei Vestiri a născut un şir de tradiţii, superstiţii şi obiceiuri, pe care unii oameni le respectă şi astăzi.

CHIŞINĂU, 7 apr – Sputnik. Creștinii ortodocși prăznuiesc astăzi Buna Vestire, numită popular Blagoveştenia,  ziua în care Arhanghelul Gavriil a adus cea mai importantă veste din istoria omenirii - cea a venirii în lume a Mântuitorului nostru Iisus Hristos.

În popor, Buna Vestire mai este numită şi Ziua Cucului, pentru că se spune că pasărea care vesteşte lucruri importante pentru viaţa oamenilor cântă pentru prima dată în acel an.

Există obiceiul ca în această zi să se numere de câte ori cucul îşi cântă numele, pentru a afla câţi ani mai avem de trăit. Flăcăii şi fetele întrebau cucul când se vor casatori.

Se spune că de Buna Vestire este singura zi din an în care omul poate sta la masă cu îngerul său păzitor. Sărbătoarea Bunei Vestiri trebuie petrecută în bună înţelegere cu apropiaţii şi prietenii pentru că cine se ceartă de Buna Vestire va avea necazuri tot anul.

Femeile care vor să aibă copii trebuie să ţină post negru de Buna Vestire, să bea agheasmă şi să se roage Maicii Domnului ca praznicul să facă minuni şi în familia lor.

De Buna Vestire nu este bine să se lucreze, pentru că cei care vor lucra în această zi nu vor avea spor tot anul.

Totodată, nici nu este bine sa dormi prea mult in aceasta zi pentru că vei fi somnoros de-a lungul întregului an.

În unele zone, de Buna Vestire, există obiceiul ca pomii să fie amenințați cu un topor și să fie stropiți cu țuică, pentru că aşa vor da rod bogat.

De Blagoveștenie se mănâncă pește, pentru a fi tot anul “ca peștele în apă”.

O altă superstiție spune că, așa cum va fi vremea în ziua de Blagoveștenie, va fi și în cea de Paște.

Tagurile:
superstitii, obiceiuri, traditii, Buna Vestire


Știrile Zilei