00:57 25 Mai 2019
În direct
  • EUR20.08
  • USD18.03
  • RUB0.28
  • RON4.22
  • UAH0.68
Sakura înflorită

În Moldova a înflorit sakura: Unde poate fi admirată minunea

CC0 / Pixabay / yarachan
Societate
Sa primesc un link scurt
588 0 0

Cea mai potrivită perioadă pentru a admira înflorirea cireșului japonez în Moldova este între 28 aprilie și 6 mai.

CHIȘINĂU, 23 – Sputnik. Înflorirea sakurei este considerată una dintre cele mai frumoase priveliști ale primăverii. În Japonia, admirarea sakurei în procesul de înflorire a devenit o tradiție națională.

Primăvara devreme, în această țară se desfășoară festivaluri de amploare dedicate acestui fenomen al naturii. Sakura înflorește și în Moldova, și nu numai la dendrariul din Chișinău, ci și în raioanele țării.

Petalele de un roz delicat ale acestui soi de cireș pot fi admirate și în orașul Comrat. Localnicilor le place să se fotografieze în parc lângă acești copaci în floare.

Sakura încântă și privirile tiraspolenilor, comunică postul TCH.

Înflorirea cireșului japonez a întârziat în acest an din cauza temperaturilor joase înregistrate săptămâna trecută. Menționăm că perioada de înflorire a sakurei este scurtă: aproximativ cinci zile, însă florile nu se desfac toate în aceeași zi. Cea mai potrivită perioadă pentru admirarea sakurei în Moldova este între 28 aprilie și 6 mai.

La sfârșitul lunii martie curent, primăria orașului Tomi din Japonia i-a oferit în dar Moldovei încă 100 de puieți de sakura. În primăvara anului 2020, aceștia vor fi sădiți la Chișinău și Cahul. Numărul puieților vor simboliza numărul zilelor rămase până la Jocurile Olimpice și Paralimpice din vara anului 2020 care se vor desfășura în Japonia. Cireșii japonezi vor fi plantați în primăvara anului viitor, în timpul vizitei la Chișinău a primarului orașului Tomi, Toshio Hanaoka.

Se prevede ca sakura să fie sădită în fața clădirii MAEIE, lângă Comitetul Național Olimpic, în scuarul Universității de Stat și în preajma primăriei Cahul.

În Japonia, tradiția de a admira sakura în floare a luat naștere la curtea împăratului în secolul al treilea d. Hr. și s-a răspândit în toată țara în perioada Heian (anii 794 – 1185).

Urmăriți Sputnik Moldova pe rețeaua de socializare OK>>>

Tagurile:
Moldova, primăvara
Reguli de utilizareCOMENTARII


Știrile Zilei