19:28 07 Decembrie 2019
În direct
  • EUR19.39
  • USD17.48
  • RUB0.27
  • RON4.06
  • UAH0.73
Ploaie

Ploile au făcut prăpăd: Beciuri inundate, lacuri revărsate și copaci la pământ - FOTO

© Sputnik / Rodion Proca
Societate
Sa primesc un link scurt
187401

Ploaia de ieri a făcut ravagii în mai multe localităţi din ţară. Potrivit reprezentanţilor IGSU, mai multe gospodării din raioanele Drochia, Florești, Rîșcani, Ocnița și Ungheni au fost inundate.

CHIȘINĂU, 19 mai - Sputnik. Pompierii au intervenit pentru a pompa apa din gospodării și beciuri în localitățile Oclanda, Bulboci, Redi Cereșnovăț și Cremenciug din raionul Soroca. Totodată, în localitatea Redi-Cereșnovăț apa a deteriorat o porțiune de 0,6 km de drum local.

Angajații IGSU au intervenit şi pentru evacuarea apelor din cinci gospodării particulare, dar și pentru a defrișa un copac căzut pe traseu în localitatea Voloave. În raionul Drochia, ploaia a afectat mai multe grădini, iar salvatorii au pompat apa din subsolul unei școli și a mai multor blocuri de locuit.

În localitatea Mihăileni, raionul Rîșcani, din cauza precipitațiilor, apa din două bazine acvatice s-a revarsăt peste dig, iar salvatorii în comun cu reprezentanții autorităților publice locale au făcut căi de scurgere pentru a preveni inundațiile.

La Ocnița, în localitățile Călărășăuca și Unguri, a fost construit un dig de protecție pentru a evita pătrunderea apei în 

gospodării.

Şi în Capitală aversele de ieri au transformat mai multe străzi în râuri. Din cauza apei, asfaltul de pe strada Mihai Viteazul s-a surpat, iar două benzi au fost blocate. Totodată, noaptea trecută, mai muți șoferi au rămas cu mașinile blocate în gropile imense apărute în urma ploilor. 

La moment comisiile pentru situații excepționale teritoriale lucrează la fața locului pentru estimarea prejudiciilor materiale în urma precipitațiilor. Angajaţii IGSU atenționează gestionarii bazinelor acvatice din țară să monitorizeze starea barajelor și digurilor pentru prevenirea inundațiilor.

Tematic

Poliția amintește care este urma de frânare pe timp de ploaie, zăpadă și gheață
Tagurile:
copaci, beciuri, prapad, Ploi


Știrile Zilei