06:11 27 Ianuarie 2021
În direct
  • EUR21.10
  • USD17.38
  • RUB0.23
  • RON4.33
  • UAH0.62
Societate
Sa primesc un link scurt
140420

Moldovenii nu-şi prea cumpără haine și încălțăminte din magazinele online, preferând magazinele tradiţionale.

CHIȘINĂU, 29 iun – Sputnik, E.L. „Moldovenii sunt sufletiști, modești și nepretențioși”, iar atunci când vor să-și reînnoiască garderoba preferă magazinele clasice, „în care interacționează cu un vânzător real, decât să facă shopping online”, este concluzia unui nou studiu sociologic.

Moldovenii care-și procură haine și încălțăminte pe internet sunt, în general, persoane tinere și cu venituri mai ridicate.

De regulă, adepții magazinelor online sunt persoane foarte ocupate, iar o pagină web cu produse amănunțit descrise le salvează din timpul prețios și-i ajută să ia o decizie fără să bată prea multe drumuri.

8 din 10 moldoveni nu cumpără haine și încălțăminte online

În proporție de 73%, participanții la studiu au spus că nu sunt dispuși să cumpere de pe internet nici în următoarele şase luni. Situația a rămas aproape neschimbată, comparativ cu acum 3-5 ani, precizează autorii studiului.

Pentru comparație, în SUA, tocmai 79% dintre cetățeni fac diverse cumpărături pe internet.

Moldovenii preferă să facă shopping fizic, să atingă produsul, să se convingă că este de calitate, să aibă o interacțiune pur umană cu vânzătorul, a relevat studiul.

Dintre participanții la studiu, 20% au spus că nu au nevoie să procure online, iar 16% au răspuns că nu au încredere în shopping-ul online. Cinci din 10 moldoveni își fac griji că nu li se va potrivi mărimea hainei sau încălțămintei de pe internet, iar fiecare al treilea nu este sigur de calitatea produsului.

Ce cumpără moldovenii pe internet

Mai mult de jumătate dintre moldovenii care fac achiziții din magazinele online sunt femei, iar aproape 70% locuiesc în oraș.

În ceea ce privește cheltuielile, 46% dintre cumpărătorii online au afirmat că au plătit până la 500 de lei pentru ultima cumpărătură pe internet.

Bărbații cheltuie mai mult decât femeile la fiecare comandă efectuată – 17% dintre ei au răspuns că au plătit peste 1.000 de lei pentru ultima cumpărătură online.

Explicația este că, de regulă, bărbații cumpără gadgeturi și tehnică digitală într-o proporție mai mare, iar aceste tipuri de produse sunt de obicei mai scumpe.

Online shopperii participanți la studiu au fost întrebați dacă mai cumpără, pe lângă haine și încălțăminte, alte produse online. Fiecare al treilea a răspuns că procură bijuterii și accesorii, cum ar fi genți, centuri sau eșarfe. O cincime (20%) cumpără produse cosmetice sau parfumuri și tot atâția – gadgeturi și tehnică digitală.

O parte dintre respondenți au menționat și alte tipuri de produse – cele pentru casă/grădină sau cele pentru automobil. Produsele pentru casă sunt cumpărate într-o măsură mai mare de către femei, pe când tehnica digitală și gadgeturile – de către  bărbați.

Tinerii achiziționează mai mult cosmetică și cărți de pe internet, iar cei cu vârste de peste 51 ani cumpără mai mult produse pentru casă.

Sondajul a fost realizat de „Magenta Consulting”, pe un eșantion de 521 de persoane, cu vârsta cuprinsă între 18 și 70 de ani, cu o distribuție reprezentativă la nivel național și cu o marjă de eroare de +/- 4%. Datele au fost colectate în perioada 26 martie – 15 aprilie 2019 la telefon, prin metoda CATI (Computer Assisted Telephone Interviewing).

Tematic

Nu te-ai așteptat la așa ceva: Ce vor face moldovenii de 1 Iunie
Tagurile:
sondaj, moldoveni, încălțăminte, haine

Știrile Zilei