13:55 20 August 2019
În direct
  • EUR19.57
  • USD17.62
  • RUB0.26
  • RON4.14
  • UAH0.70
Ședința de judecată în dosarul Vîșinski la Kiev

Instanța de la Kiev a prelungit arestul lui Vîșinski până pe 19 septembrie

© Sputnik / Стрингер
Societate
Sa primesc un link scurt
218 0 0

Apărarea pledează împotriva prelungirii arestului și roagă instanța de judecată să-l elibereze pe Vîșinski pe garanție personală.

CHIȘINĂU, 19 iul – Sputnik. Instanța de la Kiev a prelungit arestul directorului portalului RIA Novosti Ucraina, Kiril Vîșinski, până pe19 septembrie.

Vineri a avut loc ultima ședință a judecătoriei raionului Podolsk în dosarul Vîșinski. Instanța a decis prelungirea perioadei de arest a jurnalistului cu 60 de zile. Următoarea ședință este stabilită pentru 16 septembrie.

Procuratura a rugat ca arestul să fie prelungit cu două luni. Procurorul a motivat demersul prin faptul că Vîșinski deține cetățenia rusă și că ar putea părăsi teritoriul Ucrainei, precum și să exercite presiuni asupra martorilor. Apărarea s-a pronunțat împotriva prelungirii perioadei de arest și roagă instanța să-l elibereze pe Vîșinski pe garanție personală.

Kiril Vîșinski a fost reținut la Kiev pe data de 15 mai 2018, fiind învinuit de susținerea republicilor autoproclamate din Donbas și trădare de patrie. Pedeapsa maximă prevăzută de articolul respectiv este 15 ani de închisoare.

Anterior președintele Ucrainei, Vladimir Zelenski, a declarat că Kievul este gata să-l elibereze pe Kiril Vîșinski în schimbul eliberării lui Oleg Sențov, condamnat în Rusia la 20 de ani de detenție pentru organizarea actelor de terorism în Crimeea.

Avocatul lui Vîșinski a menționat că clientul său este împotriva schimbului. Potrivit acestuia, declarația administrației lui Zelenski este un truc informațional, sunt necesare temeiuri juridice.

Împuternicitul pentru drepturile omului în Federația Rusă a declarat că măsura de pedeapsă a directorului portalului RIA Novosti Ucraina , Kiril Vîșinski, trebuie să fie schimbată fără nici un fel de condiții preliminare.

”Schimbul nu face parte din competența mea. Consider că măsura de pedeapsă trebuie să fie schimbată fără nici un fel de condiții preliminare. Cu atât mai mult că el singur este categoric împotriva schimbului, iar apărarea sa este convinsă că nu există motive pentru ținerea în arest a jurnalistului”, se spune în declarația publicată pe site-ul ombudsmanului.

Vîșinski a calificat acuzațiile în adresa sa drept minciuni și manipulare și a menționat că, pe parcursul activității sale în calitate de redactor-șef al RIA Novosti Ucraina, SSU nu au avut niciodată pretenții față de el. 

Mult timp lucrătorilor consulari nu li s-a permis să aibă o întrevedere cu jurnalistul, fiind invocat motivul că acesta este cetățean al Ucrainei, deși el este totodată și cetățean al Rusiei.

Tagurile:
arest prelungit, Kiril Vîșinski


Știrile Zilei