11:11 26 August 2019
În direct
  • EUR19.80
  • USD17.89
  • RUB0.27
  • RON4.19
  • UAH0.72
Cadavru la o morgă

Tragedie imensă în familia unor moldoveni din Italia: Două surori au rămas fără părinți

© Sputnik / Валерий Титиевский
Societate
Sa primesc un link scurt
1260910

Tragedie în familia unor moldoveni din Italia. Gelozia a luat viața a doi oameni, foști soț și soție. După ce și-a omorât fosta soție, un bărbat de 47 de ani s-a spânzurat. Cei doi lucrau în Italia și aveau împreună două fete, rămase acum fără mamă și fără tată.

CHIȘINĂU, 12 aug – Sputnik. Scene tragice în regiunea Marche din Italia. Un cuplu de moldoveni a fost găsit fără suflare. Femeia, în vârstă de 42 de ani, a fost descoperită în baie, strangulată, iar în garaj a fost găsit corpul fostului său soț, care s-a spânzurat. 

Totul s-ar fi întâmplat ieri, 11 august. Cel care a anunțat Poliția a fost o rudă a celor doi. Bărbatul, pe nume Petru, a venit la casa unde locuia Maria, femeia strangulată, la insistența fiicelor acesteia, care în momentul tragediei se aflau în vacanță la bunici, în Republica Moldova.

Petru și un alt verișor au găsit trupul femeii sub fereastra din baie. În jurul gâtului, aceasta avea înfășurat un prosop.

În jurul orei 19:30 a ajuns prima patrulă de carabinieri, care a chemat imediat criminaliștii și medicul legist, întrucât femeia decedată prezenta semne de moarte violentă.

În urma perchezițiilor preliminare a fost descoperit și trupul bărbatului, care atârna spânzurat într-o magazie din curte folosită drept garaj. Specialiștii criminologi au estimat că totul se petrecuse cu șapte-opt ore înainte.

Primele reconstituiri arată că bărbatul și-a bătut întâi fosta soție după care a strangulat-o în baie cu un prosop. După ce a omorât-o pe mama fetelor lui, Andrei și-a pus capăt zilelor.

Maria și Andrei Cegolea, ambii plecați la muncă în Italia, au fost soț și soție până acum un an când s-au despărțit. Chiar dacă nu locuiau împreună, bărbatul mergea în fiecare zi la parterul casei de pe via Chiaramonti, pentru a-și vizita fiicele care locuiau cu mama lor.

Maria a povestit de mai multe ori rudelor sale că Andrei era un bărbat violent, că o lovise de nenumărate ori din gelozie și că îi era foarte frică de el. Acest motiv a stat la baza despărțirii celor doi.



Știrile Zilei