00:45 15 Octombrie 2019
În direct
  • EUR19.38
  • USD17.56
  • RUB0.27
  • RON4.07
  • UAH0.71
Medic

Mita pare fleac pe lângă asta: Un medic-monstru din Chișinău omora lent oameni bolnavi

© Photo : Pixabay
Societate
Sa primesc un link scurt
63730

Procurorii din Sectorul Râșcani al Capitalei îl cercetează penal pe un medic de familie care le vindea medicamente puternice cu efect de drog unor narcomani.

CHIȘINĂU, 17 sept – Sputnik. Medicul și complicele acestuia, de 31 și, respectiv, 54 de ani, au fost arestați inițial de Poliție, în urma unor percheziții, dar acum sunt cercetați în libertate, după ce și-au recunoscut vina.

Medicul și intermediarul le furnizau în special pastile „Alprazolam” și fiole de „Tramadol” nenorociților care plăteau pentru a-și prelungi boala, în loc s-o trateze.   

Pentru asemenea fapte, Legea prevede o pedeapsă de la 7 până la 15 ani de închisoare.

Schema infracțională pusă la cale de medicul din Sectorul Râșcani a fost explicată de Poliție. Medicul perfecta rețete pentru medicamente administrate în cazul durerilor puternice, din clasa analgezicelor narcotice opioide, pe numele unor terți, tot el cumpăra substanțele din farmacii, apoi i le dădea complicelui, care le vindea unor dependenți de droguri din Chișinău.

În urma perchezițiilor efectuate la domiciliul suspecților, polițiștii au depistat și au ridicat 83 de pastile de „Alprazolam” și 29 de fiole de „Tramadol”, precum și mai multe rețete pentru medicamente cu efect psihotrop.

Numărul consumatorilor de droguri este tot mai mare în Republica Moldova, iar vârsta de la care tinerii încep să consume stupefiante este pe an ce trece tot mai mică, potrivit șefului Direcției Antidrog din cadrul MAI, Ion Țurcanu, care a fost invitatul Radio Sputnik.

La sfârșitul anului 2018 erau înregistrați aproximativ 12.000 de consumatori de droguri, inclusiv 7.000 în municipiul Chișinău.

Numărul real al dependenților de stupefiante ar fi de 8-9 ori mai mare, potrivit estimărilor citate de Ion Țurcanu.

„Majoritatea consumatorilor de droguri sunt tineri de 18 sau chiar de 16 ani. Pentru comercializarea substanțelor psihotrope sunt utilizate rețelele de socializare, pe care tineretul îți petrece o mare parte a timpului”, a declarat Ion Țurcanu.

În primele șase luni ale anului 2019 au fost pornite 467 de cauze penale ce vizează substanțele narcotice, inclusiv 279 de cazuri pentru trafic de droguri.

Majoritatea drogurilor depistate de către Poliție ajung în Republica Moldova prin contrabandă, a precizat șeful Direcției Antidrog din cadrul MAI.

Tematic

Contrabandiști profesioniști: Iată cum vindeau droguri clienților - Detalii
Afacere cu droguri: Cum au vrut să se îmbogățească doi tineri din Călărași
Tagurile:
bolnavi, omor, monstru, medic


Știrile Zilei