07:25 14 Octombrie 2019
În direct
  • EUR19.40
  • USD17.59
  • RUB0.27
  • RON4.08
  • UAH0.72
Oameni, stradă, foto de arhivă

Cazul studentelor de origine arabă de la Medicină: Reacția șefului statului

© Sputnik / Miroslav Rotari
Societate
Sa primesc un link scurt
50210

Ce se va întâmpla cu studentele de origine arabă de la Medicină – instituția a venit cu precizări în contextul unor informații apărute în presă.

CHIȘINĂU, 1 oct – Sputnik. Incidentul în care au fost implicate două studente de origine arabă de la Universitatea de Medicină și Farmacie "Nicolae Testemițanu" rămâne în atenția opiniei publice.

Amintim că o femeie care trecea pe stradă împreună cu fiica ei de trei ani a fost agresată violent de către un grup de studente de la USMF care vorbeau în limba arabă. Cazul a avut loc pe 23 septembrie curent, iar imaginile au fost publicate pe rețelele de socializare.

În acest context, Președintele Igor Dodon a venit cu o reacție pe pagina sa de Facebook, menționând că asemenea gesturi trebuie penalizate, ”pentru a le transmite tuturor că statul știe să-și protejeze cetățenii și nu va admite violență în adresa acestora”.

”În acest sens, rog instituțiile abilitate, universitatea vizată, cât și serviciile de migrație, să dea cât mai prompt o notă incidentului care s-a produs și să examineze oportunitatea retragerii vizei de ședere a studenților străini, dacă circumstanțele cazului impun o asemenea decizie”, a subliniat șeful statului.

Potrivit președintelui, faptul că suntem modești și toleranți nu este un motiv ”pentru alții, pentru străini, să se comporte brutal, jignitor și ofensator”.
Totodată, el și-a exprimat speranța că ”acest dezmăț al violenței reprezintă un caz izolat, care nu se va mai repeta și care nu va afecta negativ atitudinea cetățenilor moldoveni față de studenții străini”.

Unele medii de informare locale au scris astăzi că studentele de la Medicină implicate în accident ar fi fost exmatriculate. Serviciul de presă al instituției a infirmat informația, precizând că urmează să fie așteptate concluziile Comitetul de etică al Universității și rezultatele anchetei. Ulterior însă a fost dat publicității un comunicat în care se precizează că acestea au fost totuși exmatriculate.

Tagurile:
Dodon, origine arabă, Medicină, studente


Știrile Zilei