07:31 14 Octombrie 2019
În direct
  • EUR19.40
  • USD17.59
  • RUB0.27
  • RON4.08
  • UAH0.72
Cătușe și bancnote

Afacere ilegală: Iată ce au descoperit autoritățile la frontiera moldo-română

CC BY 2.0 / Marco Verch / Metallic police handcuffs on euro banknotes
Societate
Sa primesc un link scurt
146 0 0

Oamenii legii au deconspirat un grup care se ocupa de fabricarea, comercializarea și folosirea actelor de identitate false.

CHIȘINĂU, 2 oct - Sputnik. O carte de identitate românească cu semne clare de falsificare, dar și alte acte în original și copii, eliberate pe numele a mai multe persoane, au fost depistate și ridicate de polițiștii de frontieră în cadrul unor percheziții în orașul Cahul.

La sfârșitul săptămânii trecute, ofițerii de investigații și cei de urmărire penală din cadrul Direcției regionale SUD a IGPF au efectuat percheziții la domiciliul unei tinere de 30 de ani, la biroul unde activează aceasta, cât și în automobilul de serviciu. Descinderile au avut loc în temeiul unei bănuieli rezonabile privind săvârșirea infracțiunii de confecționare, deținere, vânzare și folosire a documentelor oficiale false.

În urma perchezițiilor efectuate au fost depistate mai multe documente, în original cât și copii, acte românești (buletine de identitate, permise de conducere, procuri ș.a.) ce aparțin mai multor persoane, au fost ridicați diverși purtători materiali de informații pentru ca ulterior să fie examinate.

Printre documentele ridicate, polițiștii de frontieră au identificat o carte de identitate, care ar fi emisă de autoritățile române, iar din primele cercetări actul prezenta indici vizibili de falsificare.

Pe faptul dat, angajații Poliției de Frontieră întreprind în continuare un șir de măsuri speciale de investigații pentru elucidarea tuturor aspectelor infracțiunii și identificarea altor persoane implicate. Tânăra este cercetată penal. 

Tematic

Bogdan Zumbreanu, despre depozitul de cătușe de la CNA
Tagurile:
false, Identitate, acte, afacere


Știrile Zilei