07:34 22 Octombrie 2019
În direct
  • EUR19.37
  • USD17.35
  • RUB0.27
  • RON4.07
  • UAH0.69
Autogara

Conflictul dintre transportatori și guvernanți continuă: Lucrăm cu hârburi de 25-30 de ani

© Sputnik / Miroslav Rotari
Societate
Sa primesc un link scurt
17110

Peste 250 de unități de transport au parcat astăzi în Piața Marii Adunări Naționale. Transportatorii sunt nemulțumiți de tarifele cu care lucrează.

CHIȘINĂU, 9 oct – Sputnik. Nemulțumiți de lipsa de reacție a autorităților, la solicitarea lor de a majora tarifele la călătoriile interurbane, transportatorii au organizat astăzi un nou protest. Peste 250 de unități de transport au parcat, începând cu ora 12 în Piața Marii Adunări Naționale, iar alte peste 250 au staționat în centre raionale de pe întreg teritoriul țării.

Președintele Consiliului Asociației Patronale a Transportatorilor Auto, Oleg Alexa spune că această grevă nu ar fi avut loc dacă autoritățile cel puțin, ar fi invitat companiile de transport la discuții.

”Solicitări colective în privința tarifelor am trimis încă din luna iulie, până astăzi nu a existat nici o dezbatere publică”, a declarat Alexa.

Acesta și-a exprimat indignarea față de cerințele pe care le impune Ministerul Economiei și Infrastructurii, acelea de a crea condiții sigure pentru pasageri, iar mai apoi să facă solicitări de majorare a tarifelor. Alexa spune că nu pot să fi asigurate condiții civilizate de călătorie, microbuze și autobuze destinate exclusiv transportului de pasageri, în contextul prețurilor actuale.

”La ziua de astăzi, numărul unităților de transport cu licență este de 6200, autobuze și microbuze de pasageri. Vârsta medie a acestora este de 23 de ani. Foarte puține autovehicule noi sunt aduse în țară în ultimii ani, între 150-250 anual. În acest ritm, avem nevoie de 25 de ani ca să putem înlocui cele 6200 de autovehicule de pasageri care dețin licență. Noi cu așa hârburi și lucrăm”, a precizat Oleg Alexa.

Acesta a mai spus că tarifele mici la rutele de transport interurban nu fac altceva decât să alunge oamenii din țară.

”O să fac o comparație. Dacă ați fi lucrat cu ziua la sapă, ați fi câștigat 250 de lei pentru o zi. Dacă lucrați ca șofer, Guvernul de la Chișinău consideră că vă este suficient 110 lei. Autoritățile nu țin cont de faptul că astăzi în ramura transportului este un deficit de peste trei mii de lucrători”, a declarat Oleg Alexa.

Mai mult, președintele Consiliului APOTA spune că peste 400 de persoane au plecat din această ramură de la 8 iunie până în prezent. Transportatorii amenință cu proteste până când solicitarea de majorare a tarifului nu va fi acceptată.

Tagurile:
majorare tarife, Tarife vechi, transport


Știrile Zilei