15:06 12 Noiembrie 2019
În direct
  • EUR19.22
  • USD17.43
  • RUB0.27
  • RON4.04
  • UAH0.71
Alegeri locale 2018

Cum vor fi eliberate buletinele de identitate pe 20 octombrie, în ziua alegerilor

© Sputnik / Miroslav Rotari
Societate
Sa primesc un link scurt
19310

Agenția Servicii Publice (ASP) precizează cum le va elibera acte de identitate cetățenilor Republicii Moldova cu drept de vot în ziua scrutinelor electorale din 20 octombrie 2019. Buletinul de identitate provizoriu le va fi eliberat gratuit tuturor solicitanților.

CHIȘINĂU, 13 oct – Sputnik. Duminica viitoare, 20 octombrie 2019, în ziua desfășurării alegerilor parlamentare noi în unele circumscripții electorale uninominale și a alegerilor locale generale, serviciile de eliberare a actelor de identitate, inclusiv din cadrul centrelor multifuncționale vor activa conform unui program special de muncă.

Acestea vor fi deschise în intervalul orar 7:00 – 21:00. Angajații  vor elibera buletine de identitate provizorii și vor înmâna actele de identitate confecționate, precizează ASP.

În ziua alegerilor, 20 octombrie, buletinul de identitate provizoriu va fi eliberat gratuit la solicitarea acelor cetățeni ai Republicii Moldova care nu dețin act de identitate sau al căror buletin de identitate nu este valabil. Actul le va fi eliberat gratuit și celor care nu beneficiază de înlesniri la eliberarea acestui document în condițiile prevederilor legale.

Totodată, cetățenii Republicii Moldova care au depus cererea pentru eliberarea buletinului de identitate  în perioada  20 septembrie – 17 octombrie 2019, își pot ridica actul de identitate până la 18 octombrie 2019.

Este valabil și pentru cazurile în care termenul limită al comenzii depășește această dată, indiferent de tariful achitat.

În ziua alegerilor, cetățenii vor fi deserviți conform principiului teritorial, la serviciul eliberare a actelor de identitate în al cărei rază de competență teritorială își au domiciliu sau reședința temporară valabilă.

Solicitanții nu vor prezenta documente de stare civilă, dacă nu au intervenit schimbări în datele personale de la eliberarea ultimului act de identitate sau în cazul în care informația cu privire la datele personale și modificarea lor se atestă în Registrul de stat al populației.

Informaţii suplimentare pot fi solicitate la telefoanele de contact ale Call-centrului 14-909 sau (+373) 22-25-70-70 şi ale serviciilor eliberare a actelor de identitate, care sunt indicate pe pagina web oficială a Agenției Servicii Publice: www.asp.gov.md/ro/node/2083.

Tematic

Ce nu știai despre chip-ul integrat în pașaportul moldovenesc
Cum pot obține pașaportul biometric moldovenii aflați peste hotare – tarif și termene
Tagurile:
alegerile, buletin


Știrile Zilei