13:43 18 Ianuarie 2020
În direct
  • EUR19.48
  • USD17.45
  • RUB0.28
  • RON4.08
  • UAH0.72
Societate
Sa primesc un link scurt
62110

Responsabili din Republica Moldova și România au discutat la Chișinău despre dezvoltarea proiectului SMURD 2. Între altele, este dorită construcția a patru noi platforme de aterizare în stânga Prutului.

CHIȘINĂU, 5 dec – Sputnik. Patru noi platforme de aterizare, pentru decolarea și aterizarea elicopterelor SMURD, ar urma să fie construite în Republica Moldova în următorii doi ani. Platformele de aterizare vor fi construite în preajma a patru spitale din Chişinău, Bălţi şi Cahul.

Despre acest lucru s-a discutat în ședinţa Comitetului Director al Proiectului Serviciului Mobil de Reanimare şi Descarcerare SMURD 2, desfășurată recent la Chișinău.

Proiectul prevede, până în anul 2022, reconstruirea a două puncte de operare SMURD - la Ungheni şi Cantemir, precizează Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU) al MAI.

În ședința desfășurată la Chișinău, responsabili din IGSU, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Iaşi, România, Inspectoratul General al Aviaţiei din România, dar şi ai Ministerului Sănătăţii şi Protecţiei Sociale au discutat activităţile de viitor ale programului.

Părțile își doresc îmbunătăţirea infrastructurii de operare a Serviciului Mobil de Urgenţă, Reanimare şi Descarcerare, creşterea nivelului de pregătire, dar şi menţinerea capacităţii personalului de intervenţie în situaţii de urgenţă.  

Proiectului SMURD-2, lansat în septembrie 2019, este o continuare a proiectului inițiat în 2014. SMURD-2 prevede „crearea unei zone mai sigure de cooperare transfrontalieră România-Moldova, prin îmbunătățirea infrastructurii SMURD și creșterea nivelului de pregătire a specialiștilor”.

Proiectul are o valoare totală de 10 milioane de euro, iar grantul necesar a fost oferit de Comisia Europeană, potrivit IGSU.

Tematic

Serviciul mobil de urgență SMURD, lansat și în sudul țării
Tagurile:
Prut, SMURD


Știrile Zilei