06:36 20 Ianuarie 2021
În direct
  • EUR21.03
  • USD17.34
  • RUB0.24
  • RON4.31
  • UAH0.62
Societate
Sa primesc un link scurt
582 0 0

Sute de producători autohtoni din diverse ramuri vor participa la cea mai mare expoziție națională „Fabricat în Moldova”. Iată care sunt noutățile ediției.

CHIȘINĂU, 22 ian – Sputnik. Peste 460 de antreprenori din Republica Moldova vor participa la expoziția națională „Fabricat în Moldova” 2020. Astfel, producători din domeniul industriei alimentare, vitivinicole, industriei mobilei, industriei ușoare, utilaje, tehnică și aparataje, instituții de cercetări științifice, meșteri populari, își vor prezenta produsele în perioada 29 ianuarie – 2 februarie. Cei 3300 de metri pătrați, spațiu pe care va fi organizată expoziția, sun împărțiți tematic.

„În pavilionul central vor fi întreprinderile din sectorul agroindustrial, agricol, vor fi expuse produse alimentare și băuturi, standuri colective ale consiliilor raionale. În pavilionul nr.2 veți putea vedea standurile întreprinderilor industriale, producătorilor de mobilă, iar în pavilionul nr.3 - cele ale companiilor prestatoare de servicii, instituțiilor de învățământ, organizațiilor non-guvernamentale, dar și meșteșugarilor. Zona expozițională deschisă este destinată corturilor pentru comerțul cu produse apicole, agricole, catering, etc”, a declarat președintele Camerei de Comerț și Industrie, Sergiu Harea.

La ediția curentă sunt înscrise 19 standuri colective și anume, ale UTA Găgăuzia și alte 18 consilii raionale. Potrivit lui Harea, ediția din acest an a expoziției vine cu mai multe noutăți. În special, este vorba de participarea companiilor de produse ecco.

„Ultimele date arată că s-au înscris 30 de companii cu produse ecco. Pentru ca un produs să fie certificat ecco, este nevoie de la trei până la cinci ani. În anii precedenți, aceste companii participau cu produsele lor dar nu dețineau încă certificarea internațională. Acum însă pot participa ca producători de produse ecco”, a mai spus Sergiu Harea.

O altă noutate a expoziției „Fabricat în Moldova” 2020 este stand-ul colectiv prezentat de antreprenori din România și din Republica Bașkortostan, Federația Rusă.

Totodată, expoziția include Forumul Internațional de Afaceri „Moldova 2020 – formarea viitoarei cooperări internaționale de afaceri”. Evenimentul reunește peste 200 de întreprinderi din Republica Moldova, dar și din state precum România, Belgia, Ungaria, Italia, Marea Britanie, Ucraina, Belarus, Federația Rusă, Turcia, Israel, Georgia.

În cadrul programului de afaceri vor fi organizate forumuri, seminare și prezentări ale diverselor instituții, precum Serviciul Fiscal de Stat, Organizația Întreprinderilor Mici și Mijlocii, Casa Națională de Asigurări Sociale, Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor.

Vicepreședintele Camerei de Comerț și Industrie, Mihai Bîlba a comunicat pentru Sputnik Moldova că în acest an 40 de companii noi participă pentru prima dată la această expoziție.

„Este o platformă favorabilă pentru a testa piața locală”, a precizat Bîlba.

Pentru prima dată de la lansarea brandului Coreli by HCV, designerul vestimentar care stă în spatele companiei, Corina Hamureac, nu va participa la această ediție a „Fabricat în Moldova”. Dar vorbește de participarea la expoziție, patru ani la rând, ca despre cea mai bună oportunitate.

„Cele mai multe oferte, comenzi, colaborări naționale și internaționale, de aici au pornit. Pentru mine e o susținere de la cei „de acasă” ca să rămânem acasă. Însăși denumirea acestei expoziții este o mândrie pentru mine. La standul nostru, cartea de vizită a fost mereu rochia „Tricolor”. Așa ne țin minte cel mai bine vizitatorii. Mulțumesc pentru colaborare și organizare Camerei de Comerț și Industrie”, a povestit pentru Sputnik Moldova, Corina Hamureac.

Vicepreședintele CCI ne-a mai spus că „Fabricat în Moldova” 2020 va fi o expoziție târg, iar vizitatorii vor avea posibilitatea să procure la prețuri rezonabile produsele expuse.

„De fiecare dată, companiile participă cu produse noi la aceste expoziții. Am observat așa o tendință, dacă în nordul țării anumite produse se comercializează foarte ușor, atunci în altă regiune acestea nu sunt atât de solicitate. Expoziția le dă companiilor posibilitatea de a cunoaște mai ușor care sunt produsele pe care le vor expune într-o zonă sau alta”, a menționat pentru Sputnik Moldova, Mihai Bîlba.

Vicepreședintele Camerei ne-a mai spus că prezența companiilor străine la această expoziție este foarte importantă și facilitează exportul produselor autohtone în diverse state.

„Doar un exemplu. La forul moldo-rus de anul trecut noi am semnat și cu Camera de Comerț din Bașkortostan un acord de colaborare, care a permis crearea unei Case de Comerț „Moldova – Bașkortostan”. Scopul acestei instituții este de a promova produsele fabricate în Republica Moldova”, a conchis Mihai Bîlba.

Expoziția națională „Fabricat în Moldova” 2020 este organizată de Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova, sub patronajul Guvernului Republicii Moldova.

Evenimentul de deschidere a expoziției va avea loc în data de 29 ianuarie 2020, ora 11.00, în Pavilionul nr. 2 al CIE „Moldexpo” și va întruni oficiali din țară și de peste hotare.

Tagurile:
producători, Micii producători, Producător autohton, Camera de Comerț și Industrie

Știrile Zilei