11:28 13 Iulie 2020
În direct
  • EUR19.39
  • USD17.17
  • RUB0.24
  • RON4.01
  • UAH0.64
Societate
Sa primesc un link scurt
73020

Virologii și epidemiologii ruși care au ajuns în Italia pentru a lupta cu Covid-19 şi-au început munca. Televiziunea italiană relatează despre acțiunile desfășurate în cadrul operațiunii „Din Rusia, cu dragoste”.

BUCUREŞTI, 30 mart – Sputnik, Doina Crainic. Canalul italian de televiziune Tgcom24 a difuzat, pe 28 martie, un reportaj despre activitatea medicilor ruși la Bergamo, ca parte a operațiunii denumite „Din Rusia, cu dragoste”.

Nu numai medicamente și echipamentele medicale, dar şi specialiști în lupta împotriva amenințărilor biologice au ajuns în Italia, a spus prezentatorul, potrivit Sputnik France

Cei 104 specialiști, virologi și epidemiologi, au adus cu ei echipamente care au fost folosite pentru combaterea virusului Ebola.

În prima zi, rușii au dezinfectat 2.000 de metri pătrați într-un azil de lângă Bergamo. Ei vor trebui să dezinfecteze încă 64.

De asemenea, în emisiune se prezintă şi instalarea unui spital de campanie în incinta unui târg municipal, unde vor lucra 32 de specialiști începând din această săptămână. Pe fundalul imnului naţional al Rusiei, corespondentul a spus că specialiştii ruşi s-au despărţit de cei dragi în aceste vremuri dificile pentru a veni să lucreze cot la cot cu colegii lor italieni.

Echipament unic

Consulul general al Rusiei la Milano, Alexandre Nourizadé, a declarat pentru Sputnik că echipamentele furnizate de misiunea rusă pot dezinfecta o suprafață de 20.000 de metri pătrați sau 360 de vehicule, într-o oră. Italia nu are astfel de echipamente, a spus oficialul.

15 aeronave militare rusești cu echipe de virologi și cu echipamente au fost trimise în Italia pentru a combate epidemia, după o convorbire telefonică dintre președintele rus și premierul italian.

Specialiștii au ajuns pe 25 martie la Bergamo, unul dintre cele mai afectate orașe italiene. În Italia, țara cea mai afectată în Europa, s-au înregistrat peste 92.400 de cazuri de contaminare cu coronavirus și peste 10.000 de decese.

Tematic

Care sunt cele mai eficiente teste în depistarea coronavirusului – Iată ce spune Dodon
Tagurile:
coronavirus, medici, Italia


Știrile Zilei