18:31 05 Iunie 2020
În direct
  • EUR19.48
  • USD17.39
  • RUB0.25
  • RON4.03
  • UAH0.65
Societate
Sa primesc un link scurt
Coronavirusul, știri de ultima oră (744)
224 0 0

Aeronava a readus acasă turiștii, muncitorii sezonieri și cetățenii care s-au pomenit într-o situație dificilă.

CHIȘINĂU, 4 apr – Sputnik.  Câteva zeci de ce cetățeni ai Moldovei au revenit în patrie cu o cursă charter din Emiratele Arabe Unite, a declarat reprezentanții ambasadei Moldovei în EAU. Tot cu această navă, mai mulți cetățeni români au fost aduși în România.

Potrivit serviciului diplomatic a menționat că întoarcerea cetățenilor moldoveni a fost posibilă datorită eforturilor comune ale misiunii diplomatice a Moldovei, a consulatului general al României, precum și a ministerelor de Externe ale celor două state.

Astfel, au revenit turiștii, lucrătorii aflați la munci sezoniere și, de asemenea, cetățenii care nu au avut o oportunitate reală de a rămâne în Emiratele Unite.

În aprilie, Comisia pentru Situații de Urgență a autorizat 14 zboruri care vor aduce concetățenii noștri în Moldova. Astfel, în perioada 6 - 12 aprilie vor fi finalizate zborurile din următoarele orașe: Frankfurt, Lisabona, Madrid, Bruxelles, Varșovia, Dublin și Londra.

În perioada 13-19 aprilie: Amsterdam, Veneția, Paris, Berlin, Roma, Londra, Praga.

AAC a subliniat că două companii aeriene au primit dreptul de a aduce cetățenii moldoveni:  Air Moldova și Flyone. Detaliile vor fi publicate pe paginile oficiale ale organizațiilor: ziua și ora plecării, prețul biletului. Instituția a precizat că numai acei cetățeni care s-au înregistrat anterior pe listele de pe paginile speciale postate pe rețelele de socializare de către misiunile diplomatice și consulatele vor putea achiziționa bilete. Lista de contacte a serviciilor diplomatice poate fi găsită aici.

Vineri, șeful moldovean de Externe, Oleg Țulea, a declarat că, în perioada 15 martie - 2 aprilie, datorită eforturilor misiunilor diplomatice din Moldova, Ministerul de Externe a reușit să readucă în patrie 4,8 mii de cetățeni.

Până la această oră sunt înregistrate 752 de cazuri de îmbolnăvire cu COVID-19 în țara noastră, 27 de cazuri tratate și 12 decese. În Republica Moldova este în vigoare Codul Roșu de pericol de infecție cu COVID-19. A fost sistată activitatea restaurantelor, centrelor comerciale, cluburilor și altor unități de agrement. Sunt deschise doar magazinele alimentare, farmaciile și magazinele care comercializează semințe și alte produse cu destinație agricolă și piese pentru utilajele agricole.

Тема:
Coronavirusul, știri de ultima oră (744)

Tematic

COVID-19 Moldova: Ultimele decizii adoptate de Comisia pentru Situații Excepționale
Tagurile:
Emiratele Arabe Unite, moldoveni


Știrile Zilei