12:47 29 Mai 2020
În direct
  • EUR19.40
  • USD17.63
  • RUB0.25
  • RON4.01
  • UAH0.66
Societate
Sa primesc un link scurt
285 0 0

Republica Moldova a ratat 170 de ambulanțe noi din cauza fostului ministru al Sănătății Ala Nemerenco. Acuzațiile sunt aduse de premierul Ion Chicu care se arată indignat de învinuirile aduse de Ala Nemerenco sistemului medical.

CHIȘINĂU,6 apr - Sputnik. Premierul Ion Chicu a decis să le răspundă astăzi celor care se arată indignați de condițiile din instituțiile medicale. Chicu i-a răspuns, în priul rând, fostului ministru al Sănătății Ala Nemerenco, care acuză în această perioadă autoritățile și s-ar lăuda că știe cum se gestionează sistemul de sănătate din Moldova, fapt care l-a revoltat pe premierul Ion Chicu.

Șeful Cabinetului de miniștri nu a ezitat să-i amintească Alei Nemerenco despre acțiunile ei în fotoliul de ministru al Sănătății timp de jumătate de an. 

"Văd că știe totul cum trebuie de făcut, dar vreau să vă spun că deciziile acestei doamne au distrus sistemul medical în ultima perioadă. Pe parcursul a șase luni cât a numit ea conducător al Centrului de Achiziții Publice practic nu s-a procurat nici echipament, nici nimic. Ei sabotau intenționat. Dacă stimata doamnă nu sabota procurarea a 170 de ambulanțe noi din creditul Băncii Consiliului Europei prin achiziții monitorizate de banca aceasta europeană, noi azi era să avem încă 170 de ambulanțe noi, performante, mai sigure", a declarat Ion Chicu. 

Fostul ministru al Sănătății Ala Nemerenco nu a comentat deocamdată acuzațiile premierului Ion Chicu. Șeful Cabintului de miniștri a mai spus că instituțiile medicale din țară sunt într-o stare precară, iar acest fapt se datorează atitudinii guvernărilor care s-au perindat până acum la conducerea țării. 

''Noi am uitat ce s-a făcut în 2013 de o guvernare care a cedat jumătate de Spital Republican unei firme private și practic ne-a lăsat fără spații, fără policlinică. Vă asigur că acea guvernare exact așa a făcut și cu alte instituții. De atunci mare grijă de instituțiile medicale nu a avut nicio guvernare, iar acum culegm roadele'', a mai spus prim-ministrul Chicu. 

Anterior, președintele Igor Dodon a atenționat pe toată lumea să se abțină de la politică, speculații economice și panică în perioada stării de urgență provocată de pandemia COVID-19. Din cele 864 de cazuri confirmate cu coronavirus în țară, 76 de persoane sunt în stare gravă. Zece din acestea sunt intubate - 3 la Institutul de Medicină Urgentă și 7 la Spitalul Clinic Republican. De la începutul declanșării epidemiei în Republica Moldova, 37 de persoane au fost vindecate, iar 17 oameni și-au pierdut viața. 

Tematic

Caz strigător la cer: Ce a pățit șoferul unei ambulanțe din Chișinău
Oficial: Patru lucrători medicali de pe ambulanță, infectați cu COVID-19 la Soroca
Tagurile:
Ion Chicu, ambulanțe


Știrile Zilei