10:27 05 Iunie 2020
În direct
  • EUR19.48
  • USD17.39
  • RUB0.25
  • RON4.03
  • UAH0.65
Societate
Sa primesc un link scurt
Coronavirusul, știri de ultima oră (743)
20310

Directorul Agenției Naționale pentru Sănătate Publică, Nicolae Furtună, a prezentat datele despre situația epidimiologică privind controlul infecției de COVID-19 pe teritoriul Republicii Moldova.

CHIȘINĂU, 15 mai - Sputnik.  Directorul Agenției pentru Sănătate Publică, Nicolae Furtună, a declarat că numărul cazurilor de infectare cu COVID-19 va crește în următoarele zile, iar această prognoză se bazează pe estimările specialiștilor, dar și tendințele din ultimele zile. 

”Vom avea o creștere a numărului de cazuri comparativ cu săptămâna trecută. Oscilațiile zilnice au loc pe curba ascendentă. Avem un trend foarte bun în ceea ce ține vindecarea pacienților - 40%, dar crește și numărul deceselor. Avem patru teritorii: Soroca, Dubăsari, Glodeni, Ștefan-Vodă, unde se înregistrează 300 de cazuri la 100 de mii de locuitori, dar avem și zone unde nu sunt cazuri. La un milion de populație, Moldova are 1 058 de cazuri, valoarea este medie, dacă comparăm cu țările din regiune. Avem 55 de decese la un milion de oameni, valoare mai joasă în comparație cu alte țări din regiune”, a declarat Nicolae Furtună.

Până acum au fost procesate 35 de mii de teste, iar rata probelor pozitive variază între 10-25% pe parcursul evoluției epidemiei. Vârsta medie a celor infectați este de 47 de ani, iar vârsta medie a celor care au decedat de COVID-19 este de 66 de ani. Datele mai arată că 98% dintre cei care și-au pierdut viața au mai suferit de cel puțin o boală. Cele mai frecvente maladii sunt cele cardiovasculare, diabetul și bolile renale. Nicolae Furtună a vorbit și despre infecțiile în rândul angajaților medicali. Până acum, 11 lucrători din sănătate au decedat. 

”Avem acum infectați medici - 316 , asistenți medicali - 530, personal auxiliar - peste 400. O bună parte dintre aceste persoane nu au participat la îngrijirea bolnavilor infectați cu COVID-19. Indicatorul pe care îl aplicăm este rata de atac. Dacă numărul asistenților medicali este mai mare de 530, rata de atac la ei este 2,5%. Avem 5 mii de angajați medicali investigați și 1200 teste pozitive, iar în ultimele șapte zile, am testat 720de persoane. Vom continua să testăm ca să identificăm persoanele infectate și să le plasăm în carantină ca să stopăm infecția”, a declarat Nicolae Furtună.

În prezent sunt 5 553 de cazuri de COVID-19. Până acum, 2228 de pacienți s-au vindecat, iar 194 au decedat. 

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

Тема:
Coronavirusul, știri de ultima oră (743)

Tematic

COVID-19 România: 9.053 persoane declarate vindecate și externate
Situația epidemiologică în două din focarele active de COVID-19: Detalii
Tagurile:
coronavirus, COVID-19


Știrile Zilei