23:50 02 Iunie 2020
În direct
  • EUR19.47
  • USD17.53
  • RUB0.25
  • RON4.02
  • UAH0.65
Societate
Sa primesc un link scurt
18811

O primă misiune de repatriere a cetățenilor moldoveni din SUA va fi desfășurată pe 16 mai, printr-un zbor direct New-York - Chișinău. Aproape 300 de persoane vor reveni acasă la bordul unei aeronave „Boeing 787-9 Dreamliner”.

CHIȘINĂU, 15 mai – Sputnik. Prima misiune de repatriere transatlantică a cetățenilor moldoveni din Statele Unite ale Americii va fi desfășurată sâmbătă, 16 mai, informează Ministerul Economiei și Infrastructurii (MEI).

Zborul va fi efectuat „cu cea mai nouă și modernă aeronavă din lume” -  „Boeing 787-9 Dreamliner”, menționează MEI.

Acesta este primul zbor transatlantic direct, care va transporta în regim charter un număr atât de mare de cetățeni ai Republicii Moldova care și-au exprimat dorința de a reveni acasă, din cauza crizei generate de pandemia COVID-19.

Din numărul total de 523 cereri inițiale care au fost procesate, 296 de persoane și-au confirmat intenția de a beneficia de zborul de repatriere, organizat de autoritățile din Republica Moldova.

„Dorim ca cetățenii noștri să ajungă cu bine acasă. (...) Le urez pasagerilor și echipajului zbor liniștit și în siguranță”, a menționat ministrul Sergiu Railean, citat în comunicatul de presă al MEI.

Cursa charter New York-Chișinău va fi realizată de o companie poloneză, care a fost reprezentată în cadrul licitațiilor deschise de către operatorul turistic local.

Selectarea companiei aeriene care va opera zborul direct New York-Chișinău s-a efectuat în baza regulamentului aprobat de Ministerul Economiei și Infrastructurii.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

Tematic

Moldovenii din Moscova vor putea veni acasă cu avionul: Două curse charter, autorizate
Tagurile:
SUA, moldoveni, repatriere, zbor


Știrile Zilei