00:42 29 Mai 2020
În direct
  • EUR19.40
  • USD17.63
  • RUB0.25
  • RON4.01
  • UAH0.66
Societate
Sa primesc un link scurt
64 0 0

Republica Moldova ar putea semna un acord de cu Germania în valoare de 8,5 milioane de euro, pentru finanțarea mai multor proiecte. Anunțul a fost făcut de Ministerul Finanțelor.

CHIȘINĂU, 20 mai - Sputnik. Guvernul Republicii Moldova a aprobat astăzi inițierea negocierilor și semnarea Înțelegerii, întocmite prin schimb de note, dintre Guvernul Republicii Moldova și Guvernul Republicii Federale Germania privind cooperarea tehnică.

Potrivit vicepremierului Serghei Pușcuța, documentul prevede acordarea asistenței tehnice adiționale, în valoare de 8,6 milioane euro, pentru finanțarea următoarelor proiecte în derulare: modernizarea serviciilor publice locale, combaterea și prevenirea corupției, consilierea Guvernului Republicii Moldova în domeniul politicii economice, precum și fonduri pentru studii și specialiști.

„Acordul are drept scop final combaterea sărăciei și dezvoltarea economică, socială și ecologică a Republicii Moldova. Astfel, statele se angajează în vederea realizării unei dezvoltări globale durabile, exprimată în aceeași măsură prin eficacitate economică, justiție socială, sustenabilitate ecologică și bună guvernare”, a conchis Ministrul Finanțelor.

Menționăm că autoritatea împuternicită de către Guvernul Republicii Federale Germane să implementeze tratatul respectiv este Agenția de cooperare Internațională a Germaniei.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

Tematic

Sunt sau nu suficiente măsurile propuse de Guvern companiilor pentru perioada de criză
Tagurile:
milioane, Germania, Republica Moldova


Știrile Zilei