00:32 04 August 2020
În direct
  • EUR19.55
  • USD16.67
  • RUB0.23
  • RON4.04
  • UAH0.60
Societate
Sa primesc un link scurt
227 0 0

Un nou protest al veteranilor în centrul Capitalei. Mai mulți participanți la conflictul de la Nistru protestează în fața Parlamentului și a Președinției.

CHIȘINĂU, 31 mai - Sputnik. Mai mulți combatanți, participanți la conflictul de la Nistru, protestează în fața Parlamentului și a Președinției. Manifestanții cer îmbunătățirea situației sociale și acuză guvernanții de neîndeplinirea înțelegerilor la care s-a ajuns anterior. La acțiune au participat câteva sute de oameni, deși sunt interzise întrunirile mai mari de 50 de persoane.

Inițial, combatanții și carbinierii s-au îmbrâncit, după ce reprezentanții forțelor de ordine au blocat drumul pentru o mașină care transporta boxele protestatarilor. Într-un final, oamenii legii le-au permis să aducă vehiculul și i-au rugat să păstreze distanța socială, dar și să manifeste pașnic.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului General al Poliției, Diana Fetco, a declarat pentru Sputnik Moldova că IGP se va pronunța mai târziu cu privire la protest. În prezent, la fața locului sunt mai mulți polițiști și carabineri care asigură ordinea publică.

Reacția Primăriei Chișinău

Viceprimarul Capitalei Ilie Ceban a declarat pentru Sputnik Moldova că manifestanții au depus o declarație prealabilă la primarie privind organizarea unui protest cu participarea a aproximativ 1000 de persoane. Asta chiar dacă se interzic întrunirile mai numeroase decât 50 de persoane. 

„La solicitarea Primariei a fost organizată o ședință cu reprezentanții veteranilor, cât și cu reprezentanții MAI, prin care s-au adus la cunoștință Dispozițiile Comisiei Sănătate Publică despre întrunirea în număr maxim de 50 persoane și riscurile infectării, ceea ce pune în pericol atât protestatarii, cât și alți locuitori ai Capitalei”, a declarat Ilie Ceban.

Viceprimarul a precizat că aplicarea sancțiunilor în acest sens nu ține de competența Primăriei, ci a Ministerului de Interne. Ultimul protest al veteranilor a avut loc în Piața Marii Adunări Naționale acum aproximativ două săptămâni. Atunci, manifestanții au cerut mai multe măsuri scoiale, dar și demisia președintelui și a premierului, dizolvarea Legislativului și alegeri parlamentare anticipate. Acțiunea a fost organizată, deși Comisia Națională pentru Sănătate Publică interzice organizarea evenimentelor în grupuri mai mari de 50 de persoane.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

Tematic

Un nou protest al reprezentanților sectorului HoReCa: Ce revendicări au de această dată
Protest în fața Parlamentului: Care sunt revendicările oamenilor
Tagurile:
veterani, PROTEST


Știrile Zilei