21:24 15 Iulie 2020
În direct
  • EUR19.44
  • USD17.10
  • RUB0.24
  • RON4.01
  • UAH0.63
Societate
Sa primesc un link scurt
74 0 0

Fenomenul corupției nu a dispărut nici pe timp de pandemie. Unii percep taxe mari pentru a „închide ochii” la anumite abateri de la lege.

CHIȘINĂU, 4 iun – Sputnik. Un inspector de Poliție ar putea sta până la zece ani după gratii după ce a cerut și primit șapte mii de lei de la administratorul unui salon de înfrumusețare.

Într-un comunicat de presă, Centrul Național Anticorupție anunță că polițistul ar fi perceput suma pentru a trece cu vederea încălcările regulilor impuse de Comisia Națională de Sănătate Publică admise de un salon de înfrumusețare din Bălți.

„Potrivit materialelor cauzei, inspectorul, fiind persoana publică, ar fi cerut și primit 7000 lei pentru a nu-i aplica amenda administratorului salonului și frizeriței pentru necompletarea registrului de evidență a masurilor anti-epidemice, dar și pentru că o clientă nu ar fi purtat masca de protecție în timp ce era deservită”, este precizat în comunicatul CNA.

Suspectul a fost reţinut pentru 72 de ore, iar pe cazul dat a fost iniţiată urmărirea penală. Dacă va fi găsit vinovat, bărbatul riscă închisoare de la 5 la 10 ani cu amendă în mărime de la 6000 la 8000 unităţi convenţionale şi cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii publice sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 7 la 10 ani.

Amintim, pentru nerespectarea regulilor impuse de Comisia Națională pentru Situații de Urgență în contextul pandemiei noului tip de coronavirus persoanele juridice sunt amendate cu 75 de mii de lei și cu 22 de mii 500 de lei persoanele fizice.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

Tagurile:
polițist prins cu mită, dare și luare de mită, Mită, Pușcărie


Știrile Zilei