19:31 03 Iulie 2020
În direct
  • EUR19.43
  • USD17.23
  • RUB0.24
  • RON4.02
  • UAH0.63
Societate
Sa primesc un link scurt
52 0 0

Organizaţia Naţiunilor Unite a desemnat ziua de 7 iunie ca fiind Ziua Mondială a Siguranţei Alimentare.

CHIȘINĂU, 7 iun - Sputnik. Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) din Moldova vine cu îndemnul către consumatori de a respecta normele sanitare și de a fi conștienți de riscurile nutriționale legate de alegerile lor alimentare. 

”ANSA joacă un rol esențial în garantarea faptului că putem consuma alimente sigure și nutritive. Prin reglementările adecvate privind siguranța alimentară, ANSA ajută operatorii din sectorul alimentar să gestioneze riscurile legate de siguranța alimentelor de-a lungul întregului lanț alimentar. Cu toate acestea, fiecare dintre noi trebuie să fie responsabil de calitatea produselor consumate”, susține Vladislav Cotici, directorul general ANSA. 

Potrivit lui, siguranţa alimentară este importantă pentru fiecare cetățean – de la mama ce alăptează, până la sportivii de performanță ce ne motivează. Misiunea inspectorilor ANSA este să exludă riscurile alimentare care ar putea afecta sănătatea oamenilor, iar în acest fel să contribuie la dezvoltarea unei industrii alimentare responsabile în Republica Moldova. 

”Accesul la apă curată, aplicarea practicilor potrivite în agricultură, întărirea managementului de siguranţă în utilizarea alimentelor de către operatorii din alimentaţie şi construirea unor obiceiuri de a face alegeri sănătoase reprezintă câteva modalităţi prin care putem garanta consumul de alimente sigure și nutritive și asigurăm sănătatea publică. Ne-am convins cu toții că siguranţa alimentară contribuie la dezvoltarea turismului, stimulează agricultura și contribuie la prosperitatea economică a țării”, a mai menționat Vladislav Cotici. 

De Ziua Mondială a Siguranţei Alimentare, ANSA face apel la responsabilitatea consumatorilor și îndeamnă ca grija pentru siguranța alimentelor să devină o tradiție zilnică în casa fiecăruia. 

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

Tematic

Consumate în exces, aceste alimente accelerează îmbătrânirea
Tagurile:
mesaj, ANSA


Știrile Zilei