05:12 10 Iulie 2020
În direct
  • EUR19.46
  • USD17.19
  • RUB0.24
  • RON4.02
  • UAH0.64
Societate
Sa primesc un link scurt
324 0 0

Un minor de 16 ani și un tânăr de 20 de ani au fost reținuți pentru comiterea unui atac tâlhăresc și tentativă de omor asupra unui taximetrist în satul Hulboaca.

CHIȘINĂU, 12 iun - Sputnik. Un minor de 16 ani și un tânăr de 20 de ani, originari din satul Hulboaca, municipiul Chișinău, au fost reținuți de oamenii legii pentru comiterea unui atac tâlhăresc și tentativă de omor asupra unui taximetrist în satul Hulboaca.

Victima, un bărbat în vârstă de 34 de ani, care activează ca taximetrist, le-a comunicat polițiștilor că a ajuns la locul unde a fost comandat taxiul. În automobil au urcat doi indivizi care l-au amenințat cu un cuțit iar ulterior i-au aplicat mai multe plăgi de cuțit pe suprafața corpului. Bărbatul a reușit să pornească automobilul, iar suspecții au fugit într-o direcție necunoscută.

În acest context au fost inițiate două cauze penale pentru tentativă de omor și tâlhărie. În urma măsurilor speciale de investigație și urmărire penală întreprinse de polițiști, suspecții au fost localizați și încătușați, aceștia fiind escortați la inspectorat pentru audieri.

În cadrul acțiunilor procesual penale, suspecții și-au recunoscut vinovăția, comunicând că în momentul comiterii infracțiunii erau în stare de ebrietate. Este de menționat că cei doi nu sunt la prima abatere, fiind judecați anterior pentru furt și circulația ilegală a drogurilor.

Suspecții au fost plasați în arest pentru 30 de zile, iar conform legislației în vigoare, pentru faptele comise riscă închisoare pe un termen de până la 20 de ani.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

Tematic

În exclusivitate: Pavel Voicu, despre triplul omor de la Bălți - detalii
Tagurile:
omor, tentativă, inchisoare, 20 de ani


Știrile Zilei