20:50 06 Iulie 2020
În direct
  • EUR19.39
  • USD17.26
  • RUB0.24
  • RON4.01
  • UAH0.64
Societate
Sa primesc un link scurt
284 0 0

Ministrul Economiei și Infrastructurii, Sergiu Railean, a avut o întrevedere cu directorul general al Întreprinderii de Stat Calea Ferată din Moldova.

CHIȘINĂU, 16 iun - Sputnik. Ministrul Economiei și Infrastructurii, Sergiu Railean, s-a întâlnit cu directorul general interimar al  Întreprinderii de Stat Calea Ferată din Moldova, Adrian Onceanu. Cei doi au discutat despre reforma Întreprinderii Calea Ferată a Moldovei și despre modernizarea liniilor de cale ferată.

Ministrul Railean a menționat că odată cu aprobarea noului Cod al transportului feroviar calitatea serviciilor de transport al pasagerilor se va îmbunătăți, iar volumul de marfă transportată va crește.

„Reorganizarea CFM reprezintă un pas important în crearea unui mediu concurențial, echitabil și transparent pentru transportul feroviar. Ne dorim ca procesul de gestionare a infrastructurii și activităților de transport să fie unul transparent și independent. Astfel, cetățenii noștri se vor bucura de servicii de calitate, iar antreprenorii vor fi motivați să-și efectueze activitățile operaționale utilizând infrastructura feroviară”, a spus ministrul.

De asemenea, în cadrul ședinței s-a vorbit despre reabilitarea tronsonului de cale ferată – Bender-Basarabeasca-Etulia-Giurgiulești, care are o distanță de aproximativ 233 de kilometri.

Valoarea proiectului este de 95 de milioane de euro sub formă de credit și va fi implementat cu suportul Băncii Europene de Dezvoltare și Reconstrucție, Băncii Europene de Investiții și Uniunii Europene. Administrația CFM susține că reconstrucția tronsonului va contribui la majorarea vitezei și a volumului de marfă transportată.

Proiectul Codului transportului feroviar a fost aprobat în ședința Guvernului din data de 10 iunie și urmează să fie remis Parlamentului spre examinare. 

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

Tematic

Asta e culmea: Pod de cale ferată, prăbușit din cauza viiturilor – Video
Tagurile:
ministrul Economiei, CFM


Știrile Zilei