16:17 12 Iulie 2020
În direct
  • EUR19.46
  • USD17.19
  • RUB0.24
  • RON4.02
  • UAH0.64
Societate
Sa primesc un link scurt
131 0 0

Academia Militară „Alexandru cel Bun” oferă 75 de locuri la specialităţile conducerea subunităţilor de infanterie, conducerea subunităţilor de artilerie și conducerea subunităţilor de comunicaţii şi informatică. Instruirea, cazarea și alimentarea sunt gratuite.

CHIȘINĂU, 17 iun – Sputnik. La Academia Militară a Forţelor Armate „Alexandru cel Bun” (AMFA), din Chișinău, s-a dat startul concursului de admitere pentru anul de studii 2020-2021. Concursul se va încheia pe 31 iulie.

Din cauza pandemiei cu COVID-19, anul acesta candidații la admitere trebuie să-și depună dosarele la Centrul Militar Teritorial (CMT), conform locului de trai, a anunțat instituția.

Prin urmare, tinerii nu vor susține probele de concurs pe care le desfășura Academia Militară anterior. Candidații nu vor fi supuși nici testului de inteligență, nici celui de pregătire fizică – admiterea va fi făcută în baza dosarelor. Astfel, candidații la admitere cu dosare bune, inclusiv note mari, vor scăpa de stresul examenelor și testelor.

De reținut însă: la fel ca în anii trecuți, comisia de admitere va examina doar dosarele candidaților ce vor fi declarați apți pentru studii militare de către comisiile medico-militare.

Academia Militară „Alexandru cel Bun” oferă studii superioare de licenţă la specialităţile: conducerea subunităţilor de infanterie, conducerea subunităţilor de artilerie, conducerea subunităţilor de comunicaţii şi informatică.

Potrivit rectorului AMFA, colonel Sergiu Plop, în acest an, instituția oferă 75 de locuri la specialităţile menționate.

Instruirea, cazarea, echipamentul și alimentarea sunt gratuite în instituție. La finalizarea studiilor, tinerii primesc permis de conducere de categoriile „B” și „C”, gradul primar al corpului de ofiţeri „locotenent” și loc de serviciu garantat în una dintre unităţile militare ale Armatei Naţionale, a precizat Sergiu Plop, citat într-un comunicat de presă al Ministerului Apărării.

Pentru a participa la concursul de admitere, candidații vor prezenta următoarele acte:
1. Cerere — model de înscriere (se depune la CMT-urile raionale şi municipale
2. Adeverinţa de naştere şi copia acesteia
3. Copia buletinului de identitate a candidatului, părinţilor, soţiei (la necesitate) cu domiciliul permanent
4. Cazier judiciar eliberat de Direcţia Informaţii MAI (str. Hîncu 3, municipiul Chişinău, tel.25-51-55)
5. Copia diplomei de Bacalaureat
6. Referinţa de serviciu, eliberată de la locul de muncă sau de instituţia de învățământ absolvită
7. Certificat de confirmare a anticorpilor virusului HIV
8. Curriculum vitae (autobiografie)
9. Șase fotografii color 3×4 cm,
10. Fişa examenului medical (de expertiză medico-militară) stabilită pentru înscrierea în instituţiile de învățământ militar, eliberată de comisiile de profil.

Informații suplimentare pot fi obținute la numărul de telefon (022) 82-27-18 sau aflate de pe pagina web a Academiei Militare „Alexandru cel Bun” (www.academy.army.md).

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

Tematic

Echipamentul unui pacificator moldovean: Din ce constă și cât cântărește – Video
Impresionant: Cum arată și cât cântărește echipamentul unui genist moldovean – Video
Vom combate COVID-19! Mesaj emoționant al moldovenilor din KFOR-12 – Video
Tagurile:
admitere, Academia Militara


Știrile Zilei