18:02 04 Iulie 2020
În direct
  • EUR19.43
  • USD17.23
  • RUB0.24
  • RON4.02
  • UAH0.63
Societate
Sa primesc un link scurt
59 0 0

Parlamentul a abrogat astăzi legea cetățeniei prin investiții cu 80 de voturi ale deputaților. Cetățenia Republicii Moldova nu va mai putea fi obținută contra cost.

CHIȘINĂU, 18 iun - Sputnik. Cetățenia Republicii Moldova nu mai poate fi obținută contra cost. Parlamentul a votat astăzi, cu 80 de voturi, modificări la Legea Cetățeniei. Chiar și așa, cererile care au fost deja depuse de cetățenii străini până în momentul adoptării proiectului de lege vor fi examinate. Declarațiile au fost făcute de aparțin președintele Comisiei parlamentare securitate naţională, apărare şi ordine publică, Alexandru Jizdan.

„În vederea prevenirii unor consecințe nefaste de ordin juridic și financiar, care ar putea interveni în cazul punerii în practică a legii respective în redacția propusă de autori, Comisia a stabilit garanții pentru cetățenii străini care au depus cereri privind acordarea cetățeniei Republicii Moldova. Astfel, cererile depuse până la adoptarea prezentei legi vor fi examinate în modul stabilit de Guvern”, a declarat Alexandru Jizdan.

Președintele fracțiunii PAS, Igor Grosu, a precizat că decizia deputaților reprezintă o condiționalitate impusă de Uniunea Europeană privind acordarea celei de-a doua tranșe din asistența macrofinanciară. 

Legea va intra în vigoare în data de 1 septembrie, odată cu expirarea termenului moratoriului privind acordarea cetățeniei Republicii Moldova.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

Tematic

Votat: Hotărârile CEDO și ale CC ar putea fi examinat de o comisie parlamentară
Tagurile:
Parlament, Legea cetățeniei


Știrile Zilei