17:32 08 Iulie 2020
În direct
  • EUR19.53
  • USD17.32
  • RUB0.24
  • RON4.04
  • UAH0.64
Societate
Sa primesc un link scurt
53110

În cadrul emisiunii "Președintele Răspunde" de astăzi dimineața, șeful statului, Igor Dodon, a fost întrebat daca va sta în izolare după ce a revenit din vizita efectuată la Moscova, unde a participat la parada militară.

CHIȘINĂU, 26 iun - Sputnik. Răspunzând la această întrebare, șeful statul a amintit că, conform deciziei Comisiei Naționale privind Sănătatea Publică din 15 mai, persoanele care se deplasează în afara țării în scop de serviciu și dacă nu au simptome, la revenire completează fișa și nu trebuie să stea în izolare.

Totuși, șeful statului a spus că el va sta două, trei zile în izolare pentru a exclude orice risc.

"Eu am hotărât, totuși, 48 - 72 de ore, două - trei zile, să iau o pauză în ceea ce ține de evenimentele publice. Eu cred că lucrul acesta este corect și față de cetățenii Republicii Moldova, și față de colegii de serviciu. De aceea astăzi am decis să fiu aici în izolare, la Holercani, pentru două zile să n-am ieșiri publice, ședințe. După care, cred că duminică, voi da un test și, dacă testul va fi negativ, sper mult că va fi negativ, atunci luni, la prima oră, împreună cu premierul, președintele Parlamentului, o să ne vedem la ședința ordinară a conducerii statului de luni dimineață", a declarat Igor Dodon.

Amintim că în data de 24 iunie, Igor Dodon a participat la Moscova, la parada militară dedicată împlinirii a 75 de ani de la Victoria în Marele Război pentru Apărarea Patriei. Țara noastră a fost reprezentată la această ceremonie solemnă de către 75 de militari ai Gărzii de Onoare a Armatei Naționale a Moldovei.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

Tagurile:
coronavirus, COVID-19, izolare, Dodon


Știrile Zilei