11:42 10 Iulie 2020
În direct
  • EUR19.46
  • USD17.19
  • RUB0.24
  • RON4.02
  • UAH0.64
Societate
Sa primesc un link scurt
12410

Acțiunile judecătorilor care i-au scos basma curată pe luptătorii K1, învinuiți de uciderea unui tânăr, vor fi investigate de organele disciplinare. La fel se va întâmpla și în cazul procurorilor. Despre asta anunță ministrul Justiției Fadei Nagacevschi.

CHIȘINĂU, 27 iun. - Sputnik. Ministrul Justiției, Fadei Nagacevschi, s-a pronunțat pe Facebook cu privire la decizia de ieri a magistraților de la Judecătoria Chișinău cu sediul în sectorul Buiucani. Aceștia i-au scos basma curată pe cei doi luptători K1, acuzați de procurori că au ucis în bătaie un tânăr în 2018. 

Deși procurorii au cerut o pedeapsă de 15 ani de închisoare pentru inculpați, magistrații l-au achitat în totalitate pe unul dintre ei, iar celălalt s-a ales doar cu o amendă pentru un un singur capăt de acuzare - huliganism. Ministrul susține că acest caz confirmă că domeniul justiției din Moldova este încă grav bolnav. 

”În calitate de ministru, voi sesiza organele disciplinare ale judecătorilor și procurorilor pentru verificarea acțiunilor judecătorului și procurorului de caz. Sunt convins că procuratura va contesta sentința pronunțată de judecător. Probabil vor urma verificări asupra corectitudinii instrumentării cazului. Dar asta este puțin. Avem nevoie urgentă de schimbări în justiție”, a declarat ministru Justiției.

Fadei Nagacevschi a menționat că politicienii ar trebui să se unească și să renunțe la interesele de partid. Mai mult, ministrul consideră că partenerii de dezvoltare își doresc schimbarea lucrurilor în justiție mai mult decât clasa politică din Moldova. 

”Chem politicienii la mobilizare și colaborare pe domeniul justiției, dacă vrem să schimbăm lucrurile. Stimați politicieni, poate e timpul să lăsăm la o parte conflictele și să transmitem un mesaj clar justiției că în Parlament există suficientă voință politică pentru a curăța sistemul judecătoresc de persoane străine acestui domeniu? Sunt gata să promovez orice concept care are consens politic și public larg și asta voi face”, a menționat Fadei Nagacevsci. 

Cazul a avut loc în luna mai 2018, în timpul unei altercații în parcarea unui centru comercial. Inculpații, împreună cu un complice, l-ar fi bătut crunt pe un tânăr. Acesta a murit după câteva zile pe patul de spital. Inculpații au fost cercetați în stare de libertate. Dosarul în privința complicelui la acest caz a fost disjuns într-o procedură sperată, acesta fiind anunțat în căutare.

Ieri, magistrații l-au achitat în totalitate pe unul dintre luptătorii K1, iar celuilalt i-a aplicat doar o amendă pentru un un singur capăt de acuzare - huliganism. Procuratura a precizat că va contesta sentința și va insista ca cei doi să fie condamnați aspru, așa cum se cuvine în cazul comiterii unui omor.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

Tematic

Ministrul Justiției, Fadei Nagacevschi: „Terminați cu șantajurile voalate și intrigile!”
Câtă încredere are ministrul Justiției, Fadei Nagacevschi, în avocatul Vitalie Nagacevschi
Tagurile:
minister, judecători, decizie


Știrile Zilei