19:44 03 Iulie 2020
În direct
  • EUR19.43
  • USD17.23
  • RUB0.24
  • RON4.02
  • UAH0.63
Societate
Sa primesc un link scurt
91 0 0

Ministerul Educației, Culturii și Cercetării vine cu precizări privind reluarea graduală a unor servicii educaționale.

CHIȘINĂU, 1 iul – Sputnik. Activitățile la clasă din cadrul entităților prestatoare de servicii educaționale din cadrul învățării ”pe tot parcursul vieții” vor fi reluate gradual de la 1 iulie, informează Ministerul Educației, Culturii și Cercetării.

Potrivit unui comunicat emis de instituție, excepție fac instituțiile de învățământ general, profesional tehnic și universitar.

Vor fi evitate activitățile care implică lucru în grup și se va opta pentru activități în aceleași grupe, fără glisări, cu un număr cât mai mic și o componență cât se poate de constantă.

Ministrul Educației, Culturii și Cercetării, Igor Șarov, într-o ședință online
© Photo : Ministerul Educației, Culturii și Cercetării

Mai mult, materialele didactice vor fi dezinfectate în prealabil, iar pe măsura posibilităților, se vor utiliza doar materiale, echipamente și haine speciale individuale.

Angajații din domeniul educațional cum ar fi formatorii/profesorii dar și beneficiarii cu boli pulmonare cronice, diabet, boli hepatice, renale, cardiovasculare, imunodeficienți sau cu o vârstă de peste 63 de ani, vor fi încurajați să opteze pentru alternative la distanță. Indiferent de modalitatea de predare, se va ține cont în totalitate de drepturile derivate din contractele de muncă sau contractele de prestări servicii.

Prestatorii de servicii educaționale, atât pentru copii cât și pentru adulți, vor trebui să revizuiască procesele și strategiile interne în concordanță cu deciziile Comisiei naționale extraordinare de sănătate publică a Republicii Moldova și să asigure respectarea măsurilor de prevenție a infectării cu virusul COVID-19.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

Tematic

Învățământul superior: Programe de studii la Universitatea Pedagogică din Capitală
Tagurile:
reformarea educației, ministrul educației, Educație


Știrile Zilei