00:57 07 August 2020
În direct
  • EUR19.68
  • USD16.62
  • RUB0.23
  • RON4.07
  • UAH0.60
Societate
Sa primesc un link scurt
5420

Geniştii au lichidat peste 1.260 de obiecte explozive la Bălțați, anunță Ministerul Apărării. Cu acest prilej, a fost organizată o ceremonie la care au participat ministrul Apărării, comandantul Armatei Naționale, reprezentanții autorităților publice locale.

CHIȘINĂU, 2 iul – Sputnik. Geniştii Armatei Naţionale au încheiat ampla misiune de deminare din pădurea de lângă satul Bălțați, comuna Țipala, raionul Ialoveni, a informat astăzi Ministerul Apărării.

Cei 16 militari din Batalionul de Geniu „Codru” au cercetat 46 de hectare de teren pentru a depista toate munițiile rămase în sol și pentru a preveni posibile tragedii.

Reamintim că misiunea de deminare de la Bălțați a demarat a demarat pe 22 aprilie. Atunci, geniștii Armatei Naționale au intervenit în localitate la solicitarea autorităților, după ce doi copii au fost grav răniți în rezultatul exploziei unui obiect neidentificat găsit în regiune.

Potrivit comandantului Batalionului „Codru”, locotenent-colonel Gheorghe Racu, echipa de geniști care a activat la Bălțați a verificat întreaga suprafață a pădurii, aceasta fiind prima misiune de acest gen pentru specialiștii unității.

În cadrul operațiunii de deminare, geniștii au depistat peste 1.260 de obiecte explozive de divers calibru - proiectile de artilerie, bombe de la aruncător, grenade de mână, mine antitanc, focoase, cartușe. Toate munițiile erau din cel de-al Doilea Război Mondial și au fost distruse în condiții de maximă siguranță.

Cu prilejul încheierii misiunii, în pădurea de lângă localitatea Bălțați a fost organizată o ceremonie cu participarea ministrului Apărării, Alexandru Pînzari, comandantului Armatei Naționale, general de brigadă Igor Gorgan, și reprezentanților autorităților publice locale.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

Tematic

Geniștii au găsit sute de obiecte explozive într-o pădure din Ialoveni - Video
Tagurile:
operațiune, genisti


Știrile Zilei