17:30 14 August 2020
În direct
  • EUR19.79
  • USD16.71
  • RUB0.23
  • RON4.09
  • UAH0.61
Societate
Sa primesc un link scurt
92 0 0

Prim-ministrul Ion Chicu și guvernatorul Băncii Naționale Octavian Armașu au avut astăzi o întrevedere cu o echipă de experți ai Fondului Monetar Internațional.

CHIȘINĂU, 7 iul - Sputnik. Guvernul vrea să împrumute 550 de milioane de dolari de la Fondul Monetar Internațional, în cadrul unui program „ambițios” care se va desfășura până în anul 2023. 

Despre asta informează serviciul de presă al Executivului printr-un comunicat. Anunțul a fost făcut după ce premierul Ion Chicu și guvernatorul BNM Octavian Armașu s-au întâlnit cu o echipă de experţi ai Fondului Monetar Internaţional în frunte cu Ruben Atoyan. Au fost inițiate discuțiile pentru un nou program cu FMI. 

„Sprijinul financiar din partea FMI este esențial pentru Republica Moldova a cărei economie, în mod clar, a fost afectată de pandemia de COVID-19. Suntem gata să discutăm și să îndeplinim cele câteva puncte importante prevăzute în acordul de finanțare și să continuăm colaborarea. Mai ales că ultimul program cu FMI a fost îndeplinit cu succes. (...) Sprijinul financiar se ridică la 550 milioane de dolari. Cea mai mare parte din sumă va fi utilizată drept suport bugetar și o mică parte pentru completarea rezervelor valutare”, a declarat premierul Chicu.

Negocierile cu autoritățile Republicii Moldova vor dura două săptămâni. Guvernul precizează că datorită noului program va fi susținută economia și vor fi implementate măsuri anticorupție. 

Serviciul de presă al Executivului menționează că în cadrul dialogului cu experții FMI s-a vorbit și despre instabilitatea politică din Republica Moldova. „Acest lucru este singurul risc iminent ce ar putea împiedica îndeplinirea angajamentelor cerute de FMI. Astfel, misiunea va implica în discuții și unele forțe politice din Parlament”, se precizează în comunicatul de presă.

Noul program de finanțare urmează să fie discutat în cadrul bordului FMI în luna septembrie. 

Amintim că în luna aprilie a acestui an, Fondul Monetar a aprobat un credit de urgență pentru Moldova în valoare de 235 de milioane de dolari. Asta după ce în luna mai Guvernul s-a adresat FMI solicitând sprijin pentru depășirea urmărilor crizei economice generate de pandemie.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

Tematic

Ce spune guvernatorul BNM despre relația cu FMI și creditele pentru cetățeni
FMI: 100 de milioane de oameni vor ajunge într-o sărăcie extremă
Tagurile:
Fondul monetar internațional, program, Guvernul


Știrile Zilei