19:36 06 August 2020
În direct
  • EUR19.69
  • USD16.64
  • RUB0.23
  • RON4.07
  • UAH0.60
Societate
Sa primesc un link scurt
249601

Premierul Ion Chicu a precizat în debutul ședinței de astăzi că activitatea piscinelor va fi interzisă de mâine în condițiile în care nu sunt respectate regulile de prevenire a infecției cu COVID-19.

CHIȘINĂU, 31 iul - Sputnik. Activitatea piscinelor va fi interzisă începând cu ziua de mâine, 1 august. Despre aceasta a anunțat premierul Ion Chicu în debutul ședinței de astăzi a Guvernului. Chicu a precizat că, în condițiile în care numărul de infectări cu coronavirusul este în continuă creștere, piscinele sunt un loc care pot reprezenta un focar de infecție. 

„Am analizat efectul măsurilor de adaptare și de relaxare asupra evoluției pandemiei. Relaxările de restricții au avut ca efect imediat creșterea numărului de cazuri. Nu toți agenții economici respectă regulile sanitar-epidemiologice. Din informația prezentată de colegi, o situație alarmantă avem în privința locurilor de agrement cum sunt piscinele și bazinele de înot. Acolo avem o aglomerație mare de cetățeni, nu se respectă regulile și este un focar de infecție”, a declarat Ion Chicu. 

Ministerul Sănătății Muncii și Protecției Sociale a venit cu propunerea de a le interzice agenților economici să permită oamenilor să se odihnească la piscine în perioada stării de urgență.

În decurs de o săptămână, nouă agenți economici au primit amenzi din cauza admiterii unui număr mare de persoane în plină pandemie la piscine și în locurile de agrement. Sancțiunile au fost aplicate după ce au fost efectuate verificări inopinate făcute de specialiștii ANSP, ANSA, ANTA și a reprezentanților MAI.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

Tematic

Ce riscă agenții economici care nu vor respecta regulile de prevenire a COVID-19
Tagurile:
ultima ora


Știrile Zilei