03:06 25 Septembrie 2020
În direct
  • EUR19.53
  • USD16.77
  • RUB0.22
  • RON4.01
  • UAH0.59
Societate
Sa primesc un link scurt
156 0 0

Numărul persoanelor care suferă din cauza ambroziei crește de la an la an, iar starea lor de sănătate se înrăutățește pe timp ce trece.

Am crescut cu și lângă ambrozie de când mă țin minte. Dar niciodată nu am știut ce plantă este și cât de periculoasă este dacă acum câțiva ani mai multe persoane din jurul meu nu ar fi alergice la polenul emanat de aceasta. Tot mai multe persoane, aparent sănătoase, se trezesc la un moment dat cu ochii roșii, nas înfundat și strănut continuu. Acestea sunt câteva cele mai simple și ușoare forme prin care se manifestă alergia provocată de ambrozie.

Pentru Catrina Harabari, perioada în care planta înflorește este o dramă, am putea spune. Mai ales că niciodată nu a crezut că o buruiană poate provoca o alergie atât de puternică.

„Eu fac parte din categoria oamenilor care nu credeau că există o alergie provocată de o buruiană. Era luna august 2018 când am început să am strănuturi dimineața și seara câte cel puțin două minute fără oprire, îmi curgea nasul și ochii erau roșii și umflați”, povestește Catrina pentru Sputnik Moldova.

La început a crezut că este vorba de o răceală și a mers la medic. În acea zi a primit vestea și diagnosticul cu care urma să trăiască de atunci încolo. Devenise alergică la polenul de ambrozie în momentul care imunitatea organismului era scăzută. Eroina noastră spune că cu fiecare an starea ei de sănătate se înrăutățește în perioada de înflorire a acestei plante. Nu mai avea somn pe timp de noapte, din cauza insuficienței respiratorii, dar și durerilor de ochi.

„Am fost nevoită să administrez medicamente specifice bolnavilor cu astm bronhic.

În acest an, ambrozia s-a manifestat aproape de sfârșitul lunii august, adică mult mai târziu decât în anii precedenți, iar asta s-a întâmplat din cauza secetei. Pe lângă nas înfundat, respirație îngreunată, strănuturi frecvente, ochi roșii și insomnii, în acest an, Caterina s-a pomenit cu alte două simptome noi. Aceasta suferă de dureri mari în gât și febră.

„Inițial m-am speriat și credeam că m-am infectat cu COVID-19, dar medicul mi-a zis că astfel se manifestă alergia”, spune femeia care suferă de alergie din cauza ambroziei.

Unica soluție pentru Catrina este să nu iasă din casă. În această perioadă, se străduie să stea acasă cu geamurile închise, iar în cazul în care este nevoită să iasă trebuie - să-și administreze pastilele recomandate de medici. Mai mult, aceasta poartă cu sine un inhalator. Ieșitul din casă îi dă bătăi de cap cu atât mai mult cu cât după ce revine acasă, de fiecare dată urmează „ritualul”.

„În primul rând, fac baie și pun hainele cu care am fost îmbrăcată în mașina de spălat. Asta pentru că ambrozia are polen care se lipește de tot corpul și îmi agravează starea. Cel mai grav este că boala devine agresivă de la an la an, iar numărul celor care se îmbolnăvesc crește”, ne-a mai spus Catrina.

Alergicii se plâng de indiferența autorităților

Femeia este nemulțumită de felul în care acționează autoritățile. Asta chiar dacă din 2018 există și un cadru legal de luptă pentru combaterea și prevenirea răspândirii acestei plante.

Cu aceiași problemă se confruntă și un locuitor din Mereni, raionul Anenii Noi. Încă înaintea sărbătorilor naționale din luna august, a mers la Primăria din localitate pentru a sesiza problema. După ce o perioadă nu a primit niciun răspuns, dar nici nu a văzut ca autoritățile să întreprindă acțiuni de nimicire a ambroziei, a revenit cu un apel direct la primarul satului. Acesta i-a spus că el nu știa că în localitatea pe care o conduce există ambrozie, dar că ar fi venit cineva de la ANSA, care a semnalat doar o singură locație unde crește ambrozia.

L-am contactat pe Valentin Vieru, primarul orașului Mereni. Același lucru ni l-a spus.

„Acum două săptămâni a fost un inspector de la ANSA. Mi-a zis că la noi doar într-o singură locație crește ambrozie. Ne-a lăsat informație cu privire la pericolul ambroziei și atât”, ne-a spus Vieru.

Primarul spune că a primit și semnale de la oamenii din localitate care suferă din cauza acestei plante. După ce i-am zis că personal am fost la Mereni și am văzut lanuri întregi de ambrozie, primarul a încercat să dea vina pe responsabilii Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor.

„Dumneavoastră ați văzut, dar inspectorul ANSA nu a văzut. Chiar m-am bucurat că doar într-un singur loc crește. Acolo noi am stârpit planta, iar săptămâna viitoare urmează să o nimicim și în locurile semnalate de locuitori”, a mai spus primarul.

Valentin Vieru știe că autoritatea publică locală, de rând cu cetățenii, dar și gestionarii terenurilor pe care crește planta, este responsabilă de combaterea răspândirii acesteia.

Ghid privind combaterea ambroziei
© Photo : Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului
Ghid privind combaterea ambroziei

„Suntem responsabili. Odată ce am aflat, neapărat o să înlăturăm această plantă periculoasă. Suntem conștienți că este periculoasă și deranjează foarte mult. Dar vă zic sincer, eu ieri am aflat de la o persoană din sat că undeva a văzut un teren mai mare unde crește”, a menționat primarul satului Mereni.

Se pare că acesta se cam încurcă în declarații. Ba spune că a aflat acum aproape trei săptămâni de la un inspector ANSA, ba că de la un locuitor al satului, cu câteva zile în urmă. L-am sunat pe Valentin Vieru săptămâna trecută. De atunci, nimeni nu a acționat în nici un fel, iar ambrozia continuă să înflorească, să elimine polen. Să se usuce și să împrăștie semințe. Asta în timp ce specialiștii atrag atenția că ambrozia se înmulțește prin semințele care își păstrează calitățile germinative până la 40 de ani. Tocmai de aceea recomandă ca planta să fie nimicită cât încă este verde pentru a preveni răspândirea semințelor.

Cine sunt responsabili de combaterea ambroziei

Cum spuneam, din 2018 în Republica Moldova există un cadru normativ care reglementează activitățile de combatere și prevenire a răspândirii buruienii ambrozia.

Contactată de Sputnik Moldova, șefa Direcției politici în domeniul protecției plantelor și siguranța alimentelor de origine vegetală din cadrul Ministerului Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului, Veronica Tertea, ne-a confirmat odată în plus pericolul la care sunt expuși atât copiii, cât și adulții din cauza polenului „renumitei” plante.

Tertea a menționat că responsabili de distrugerea și combaterea buruienii sunt gestionarii de terenuri. Aceștia au obligația să desfășoare lucrări de prevenire, combatere și distrugere a buruienii ambrozia. Responsabilii trebuie să evite răspândirea vegetației adventive invazive și eliminarea acesteia în cazul prezenței pe terenurile intravilane sau extravilane.

„Responsabili de gestionarea terenurilor vor desfășura lucrări de întreținere a terenurilor prin cosire, smulgere, tratare cu produse de uz fitosanitar, înregistrate în Registrul de stat al produselor de uz fitosanitar și al fertilizanților, sau alte lucrări și metode specifice în perioada cuprinsă între răsărirea plantei și sfârșitul perioadei de vegetație a buruienii ambrozia”, a comunicat Veronica Tertea.

Trebuie precizat că pentru nerespectarea de către subiecții responsabili de gestionarea terenurilor a prevederilor legale pot fi pedepsiți. Astfel, neîndeplinirea obligației de combatere și prevenire a răspândirii buruienilor pe terenuri, cu excepția celor cu destinație agricolă, se sancționează cu amendă de la 12 la 30 de unități convenționale, aplicată persoanei fizice și amendă de la 60 la 120 de unități convenționale, aplicată persoanei juridice.

Ghid privind combaterea ambroziei (2)
© Photo : Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului
Ghid privind combaterea ambroziei (2)

Totodată, neîndeplinirea obligației de combatere și prevenire a răspândirii buruienilor pe terenurile cu destinație agricolă se sancționează cu amendă de la 18 la 30 de unități convenționale aplicată persoanei fizice și amendă de la 60 la 120 de unități convenționale, aplicată persoanei cu funcție de răspundere. Unitatea convențională constituie 50 de lei.

Ceea ce trebuie să cunoască primarii este că „în cazul în care este imposibilă identificarea subiecților responsabili de gestionarea terenurilor sau în cazul persoanelor vârstnice cu afecțiuni medicale care se află în imposibilitatea aplicării măsurilor de combatere și prevenire a buruienii ambrozia ori în caz de litigii, decese, responsabilitatea pentru întreținerea conformă a terenurilor revine autorităților publice locale în a căror rază teritorială este situat terenul infestat”. Acest lucru este specificat în Regulamentul privind combaterea și prevenirea răspândirii ambroziei și a Planului de acțiuni privind combatere și prevenirea răspândirii buruienii ambrozia pentru anii 2019-2024.

Apel către societate

Șefa de direcție de la MADRM a îndemnat întreaga societate să participe la combaterea acestei buruieni, prin semnalarea locațiilor unde a fost depistată ambrozia. În context, la Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor a fost creat un număr Viber, la care oamenii sunt chemați să apeleze pentru a raporta locațiile cu ambrozie.

Oamenii semnalează, autoritățile centrale informează, cele locale acționează. Sau ce puțin după un astfel de scenariu ar trebui să se meargă în lupta cu planta periculoasă. Până una alta, alergicii mai au cel puțin o lună ca să înfrunte simptomele și stările create de aceasta. Dacă unele persoane scapă doar cu ochi roșii, nas înfundat, strănut sau tuse, unele ajung și la cea mai severă reacție alergică – șocul anafilactic. Aceasta este cu debut brusc, neașteptat, tablou clinic deseori dramatic, care poate duce la deces. O astfel de reacție necesită intervenție medicală urgentă. Important de știut este că ambrozia atinge perioada maximă de polenizare în lunile august – septembrie și se întinde până la sfârșitul lui octombrie. 

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

Tagurile:
simptome, alergie, ambrozie

Știrile Zilei