19:35 30 Septembrie 2020
În direct
  • EUR19.83
  • USD16.96
  • RUB0.21
  • RON4.07
  • UAH0.60
Societate
Sa primesc un link scurt
252 0 0

Furau mașini de lux din Uniunea Europeană ca să le vândă în Moldova. Este isprava unui grup infracțional format din cetățeni ai țării noastre, ai României, Italiei și Albaniei. Mai multe automobile scumpe au fost confiscate de oamenii legii.

CHIȘINĂU, 15 sept. - Sputnik. Oamenii legii au confiscat șase autoturisme de lux și o motoretă, care ar fi fost furate din Uniunea Europeană. Despre asta anunță Poliția de Frontieră, care precizează că înainte bunurile au fost ridicate după ce au fost efectuate opt percheziții în Chișinău și în raioanele Orhei și Anenii Noi.

Oamenii legii susțin că membrii grupului infracțional format din cetățeni ai Moldovei, României, Italiei și Albaniei au adus în țară mai multe vehicule furate din blocul comunitar în perioada 2015-2020. 

Totodată, aceștia perfectau și foloseau în mod fraudulos actele de înmatriculare, documentele vamale și efectuau modificări mecanice neautorizate. 

De asemenea, în cadrul perchezițiilor au fost descoperite blanchete ale certificatelor de înmatriculare, copii ale actelor oficiale și alte documente cu semne de falsificare.

Potrivit forțelor de ordine, autoturismele valorează 2,5 milioane de lei. Persoanele documentate și-au recunoscut vina în cadrul audierilor, iar în prezent sunt cercetate în libertate.

Polițiștii de frontieră în conlucrare cu autoritățile de drept naționale și europene continuă investigațiile pentru a depista persoanele implicate în contrabanda cu mijloace de transport.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

Tematic

FOTO: Carambol pe un drum din Budești: Patru mașini s-au ciocnit între ele
VIDEO - Fraudă de proporții: Cum au fost deposedate de case și mașini mai multe persoane
Tagurile:
Percheziții, vameși, mașini

Știrile Zilei