05:22 26 Ianuarie 2021
În direct
  • EUR21.22
  • USD17.46
  • RUB0.23
  • RON4.35
  • UAH0.62
Societate
Sa primesc un link scurt
14310

Nici o zi fără cazuri de infectare cu noul tip de coronavirus. Chiar și așa, numărul de infectări, dar și cel al deceselor este mult mai mic comparativ cu alte zile.

CHIȘINĂU, 26 dec - Sputnik. Alte 746 de cazuri noi de infectare cu noul tip de coronavirus au fost înregistrate astăzi în Republica Moldova. Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale informează că bilanțul a ajuns la  140 996 de persoane infectate de la începutul pandemiei. Din numărul total de cazuri confirmate în ultimele 24 de ore cinci sunt de import. Câte unul din Marea Britanie, România, Italia, Germania, Belgia. Rezultatul celor 746 de cazuri noi vine după efectuarea a 2 342 de teste. Și astăzi un număr mare de persoane sunt din sistemul medical. Este vorba de  șapte medici, 13 asistenți medicali și încă cinci persoane care fac parte din personalul auxiliar.

În total, astăzi 25 de lucrători medicali au fost confirmați pozitiv cu noul tip de coronavirus. Totodată, 12 persoane au decedat din cauza complicațiilor provocate de infecția COVID-19. Este vorba de bărbați și femei din diverse regiuni ale țării, cu vârste între 34 și 82 de ani. Fiecare victimă suferea și de alte boli. Numărul total de decese de la începutul pandemiei a ajuns la 2 883 de persoane. Numărul persoanelor tratate și externate a ajuns la 126 651. Doar astăzi, alte 1 439 de persoane au fost vindecate.

Amintim, Europa a fost pusă pe jar de apariția unei noi tulpini a infecției COVID-19. Sistemul medical din Republica Moldova nu are posibilitatea de a depista noua tulpină a infecției COVID-19. Mai mult, aceasta afectează cel mai frecvent nu vârstnicii, ci tinerii și copiii. Precizarea a fost făcută de ministrul în exercițiul al Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Viorica Dumbrăveanu.

”Nu avem. Nu avem această posibilitate și o spun franc. Noi vedem că în țările UE această tulpină a fost depistată. Noi avem soluția. Prin suportul noi avem posibilitatea de a face investigațiile în alte laboratoare de referință pentru a depista noua tulpină. Colegii vorbeau despre un laborator din Copenhaga. Însă în Republica Moldova nu avem această posibilitate”, a precizat Dumbrăveanu.

Aceasta spune că nouă tulpină este mai contagioasă. Îmbucurător ar fi faptul că vaccinul elaborat ar fi valabil și pentru tulpina veche, dar și pentru cea nouă.

 

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

Tagurile:
Dezinfectează, dezinfectare, coronavirus, COVID-19

Știrile Zilei