00:36 13 Iunie 2021
În direct
  • EUR21.52
  • USD17.69
  • RUB0.25
  • RON4.37
  • UAH0.65
Societate
Sa primesc un link scurt
152 0 0

Transportatorii nu și-au schimbat decizia și vor protesta marți în toată țara. Acțiunea vine după ce CNESP a anunțat că suspendă decizia cu privire la limitarea numărului de pasageri până la 50 la sută doar până la sfârșitul lunii februarie.

CHIȘINĂU, 22 feb – Sputnik. Deși Comisia Națională de Sănătate Publică a anunțat sâmbătă că suspendă decizia cu privire la limitarea numărului de pasageri până la 50 la sută, totuși transportatorii nu renunță la protestul preconizat pentru ziua de 23 februarie. Despre aceasta a anunțat președintele Asociației Patronale a Operatorilor de Transport Auto, Oleg Alexa, în cadrul emisiunii "ATITUDINI", de la Spunik Moldova.  

"Pe 23 februarie, transportul va staționa în semn de protest față de decizia CNESP. Noi nu facem întruniri în masă, fiecare staționează la casa lui. Peste 2 mii de unități de transport avem confirmate că vor staționa. Toată țara va protesta. Foarte puține rute vor activa. Această măsură va afecta călătorii, nu autoritățile. Noi am preîntâmpinat autoritățile că oamenii nu vor putea ajunge la serviciu, la școală, iar CNESP a decis doar suspendarea deciziei pentru o perioadă. Noi avem virusul care prezintă riscuri, dar deciziile autorităților nu sunt realizabile. Nici până acum transportul nu aducea mari profituri, dar cum nici motorina nu o răscumpărăm", a declarat Oleg Alexa, președintele Asociației Patronale a Operatorilor de Transport Auto.

Președintele Asociației Patronale a Operatorilor de Transport Auto susține că numărul amenzilor va crește pentru că transportatorii vor fi nevoiți să încalce deciziile. 

"De exemplu, din câteva sate avem 15 pasageri care merg în raion la muncă. Dacă noi luăm doar 10 călători, ce se întâmplă cu ceilalți 5 călători? Ramura nu are transport pentru a suplimenta numărul autobuzelor și nici șoferi. Dacă nu avem soluții la această măsură, nu este irealizabilă și va duce doar la aplicarea amenzilor", a declarat Oleg Alexa, președintele Asociației Patronale a Operatorilor de Transport Auto.

Oleg Alexa spune că, deși transportatorii s-au adresat autorităților să primească susținere în contextul pierderilor suportate din cauza pandemiei de COVID-19, până acum nu au fost auziți. 

"În alte țări de exemplu, puțin au crescut prețul călătoriei, companiile au mai primit niște subvenții de la stat, companiile care au angajați ce depind de transportul public contribuie și ele financiar. La noi măsurile s-au desemnat, iar transportul duce totul pe umeri. Noi, transportatorii, vrem soluții de alternativă", a mai spus Alexa. 

De cealaltă parte, șefa Direcției Politici în Domeniul Sănătății Publice din cadrul Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Daniela Demișcan, a declarat că până acum măsurile impuse de autorități au fost neglijate, de asta și se înregistrează un număr mare de infectări cu COVID-19 zilnic. 

"Noi avem 32 de teritorii administrative în cod roșu și cinci în cod portocaliu, care sunt condiționate de numărul de cazuri de infecție cu COVID-19. Noi avem mai mulți indicatori care ne obligă să luăm măsuri ca să oprim răspândirea infecției. Este vorba despre anularea evenimentelor în masă, sistarea transportului, piețelor, instituțiilor de învățământ. Acestea sunt recomandările OMS. Noi înțelegem că nu putem sista în totalmente transportul, de aceea am redus numărul călătorilor", a declarat Daniela Demișcan.

Șefa Direcției Politici în Domeniul Sănătății Publice a dat de înțeles că CNESP ar putea reveni după 28 februarie la decizia de limitare a numărului de pasageri până la 50 la sută. 

"Vom vedea cum se vor respecta măsurile împotriva COVID-19 în transport, vom monitoriza și numărul de infectări zilnice, vedem indicatorii și vom ajusta măsurile în funcție de rezultate", a mai spus Daniela Demișcan.

Comisia Națională de Sănătate Publică a decis suspendarea decizie de limitare a numărului de pasageri în transport, până la data de 28 februarie, după ce mai multe asociații patronale din transporturi au dat asigurări că vor mobiliza angajații să respecte strict măsurile de prevenire a răspândirii infecției COVID-19 în unitățile de transport. În funcție de rezultatele controalelor, CNESP va decide ce măsuri se vor aplica după 28 februarie.  

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

Tematic

CNSP bate în retragere - Decizie importantă pentru transportatori
Zeci de transportatori au fost sancționați pentru încălcarea măsurilor împotriva COVID-19
Tagurile:
flux pasageri, pasageri, călători, transportatori, transport

Știrile Zilei