21:16 22 Iunie 2021
În direct
  • EUR21.32
  • USD17.92
  • RUB0.25
  • RON4.33
  • UAH0.66
Societate
Sa primesc un link scurt
12820

Argumentele forte ale părinților și profesorilor care sunt împotriva învățământului online au convins autoritățile să facă concesii și să prelungească vacanța. Iată de ce cadrele didactice și persoanele care au copii de vârstă școlară sunt împotriva închiderii școlilor.

CHIȘINĂU, 3 mart - Sputnik. Ministerul Educației a cedat în fața părinților nemulțumiți de închiderea școlilor și trecerea la învățământul online. Autoritățile au decis să prelungească vacanța de primăvară până pe 15 martie.

O profesoară care a preferat să-și păstreze anonimatul a declarat pentru Sputnik Moldova că este categoric împotriva desfășurării învățământului în regim online. 

„Lecțiile de la distanță sunt foarte obositoare. Este de câteva ori mai solicitant decât orele în clasă. E foarte dificil să captezi atenția, mai ales când e vorba de școlarii din clasa întâi. Ei sunt mici și nu se pot concentra la ceea ce le spun. Suntem revoltați de această decizie a Comisiei pentru Sănătate Publică, pentru că nu este deloc gândită. Trebuie implementat un alt algoritm cu prezența parțială a elevilor în școală”, a declarat pentru Sputnik învățătoarea. 

Decizia de a trece din nou la învățământul online a revoltat-o și pe Lilia Țurcan-Ciubotaru, mamă a două fiice - ambele de vârstă școlară. 

„Suntem foarte supărați și nedumeriți de decizia autorităților. Mai ales că școala unde învață fiicele mele a făcut mari eforturi și investiții pentru a-i proteja la maxim pe elevi și profesori. A fost organizat procesul de învățământ în așa mod încât să nu fie aglomerație. Elevii păstrau distanța socială, cei mai mari purtau măști. A fost bine pus la punct un sistem care s-a dovedit a fi eficient și am rămas perplecși de decizia autorităților. Trebuia altfel gândită strategia”, a spus Lilia.

Acum, ea este bucuroasă că autoritățile au decis să prelungească vacanța, întrucât lecțiile online sunt foarte obositoare și complicate.

„Mie îmi este foarte dificil, pentru că eu am două fete de vârstă școlară și ambele fac lecții online. Fiica cea mică, care este în clasa întâi, face lecții la calculator, iar cea mai mare este nevoită să se conecteze pe Zoom de la telefon. Și așa are probleme cu vederea. Una face lecții într-o odaie, alta în alta. Și mai complicat este pentru cei care locuiesc într-o singură cameră și au mai mulți copii care trebuie să facă lecții online”, a declarat pentru Sputnik Moldova Lilia Țurcan-Ciubotaru.

Amintim că de luni, 1 martie, toate instituțiile de învățământ, primar, gimnazial, liceal, profesional și superior din Republica Moldova au trecut din nou la învățământul în regim online, în conformitate cu decizia Comisiei Naționale Extraordinare pentru Sănătate Publică de săptămâna trecută. 

Acest lucru i-a revoltat pe mii de părinți, care au decis să organizeze un protest la Chișinău. Marți însă Ministerul Educației a decis să prelungească vacanța de primăvară până pe 15 martie - dată până la care urma să fie în vigoare decizia privind desfășurarea învățământului online.

Ulterior însă elevii vor trebui să recupereze orele.

„Recuperarea orelor se va efectua cu prezența fizică a elevilor conform unui grafic individual stabilit de administrația fiecărei instituții de învățământ”, precizează Ministerul Educației. 

Vacanța va începe pe 9 martie și se va încheia pe 15 martie 2021.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

Tematic

Violență la școală! Iată câte cazuri de abuz împotriva copiilor au fost raportate
Tagurile:
împotrivă, profesori, părinți

Știrile Zilei