04:58 14 Iunie 2021
În direct
  • EUR21.50
  • USD17.70
  • RUB0.25
  • RON4.37
  • UAH0.65
Societate
Sa primesc un link scurt
45 0 0

Ministrul Agriculturii din Moldova a participat la o masă rotundă în format de videoconferință Moscova - Minsk - Bișkek - Chișinău - Nur-Sultan, dedicată consecințelor economice ale pandemiei noului coronavirus.

CHIȘINĂU, 11 mart – Sputnik. Moldova a pierdut în 2020 mai mult de 50% din culturile de toamnă, dar și culturi cum ar fi floarea-soarelui și porumb. Și seceta a influențat acest lucru chiar mai grav decât pandemia. Opinia a fost exprimată de Ion Perju, ministrul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului al Republicii Moldova, în cadrul unei mese rotunde în format de videoconferință Moscova - Minsk - Bișkek - Chișinău - Nur-Sultan, dedicată consecințelor economice ale pandemiei noului coronavirus.

"Pentru agricultura din Moldova, 2020 a fost unul dintre cei mai gravi ani din ultimii 30 de ani. Este dificil de calculat cât de mult au contribuit fiecare dintre factorii critici - pandemie și secetă. Primul val al pandemiei a prins țara în timpul primelor lucrări de primăvară. Și nimeni nu știa cu ce ne vom confrunta. În primele luni, economia a avut de suferit foarte mult, am pierdut sute de milioane de lei", a declarat Ion Perju. 

Ministrul Agriculturii a reamintit că, în timpul pandemiei, multe țări au încercat să-și protejeze piața internă și au impus temporar restricții la exportul de cereale și alte produse. Mai mult, în primele săptămâni de la impunerea stării de urgență în Moldova, producătorii agricoli au suferit în mod deosebit, deoarece erau deschise doar magazinele alimentare mari și farmaciile.

"Două săptămâni mai târziu, au început să deblocheze activitatea magazinelor agricole: vânzarea de semințe, echipamente agricole, dispozitive de uz fitosanitar. Au permis, de asemenea, comerțul ambulant în raioane și sate, deoarece piețele agricole erau închise în orașele mari", a mai spus Perju.

Potrivit ministrului, în baza numeroaselor cereri din partea agenților economici, autoritățile au dezvoltat un sistem de restructurare a datoriilor către bănci și bugetul de stat.

"Pandemia și criza nu sunt pentru un an, ci pentru câțiva ani înainte. Și vom simți consecințele acestora pentru o lungă perioadă. Prin urmare, este importantă consolidarea eforturilor comune ale statelor membre CSI privind problemele urgente din agricultură, menținerea funcționalității lanțurilor cu valoare adăugată a alimentelor, sporirea productivității și investiții în sisteme alimentare durabile", a subliniat Perju.

Ministrul Agriculturii a precizat că principalele sarcini pentru țările CSI sunt, de asemenea, acordarea sprijinului financiar pentru fermieri și producătorii agricoli pentru a răspunde nevoilor lor de finanțare, promovarea produselor agroalimentare pe piețele interne și externe, dezvoltarea cooperării industriale și crearea de noi lanțuri de producție regionale, creșterea comerțului, inclusiv vânzările online.

Videoconferința Moscova - Minsk - Bișkek - Chișinău - Nur-Sultan, dedicată consecințelor economice ale pandemiei noului coronavirus se desfășoară în cadrul Forumului Economic Internațional al statelor membre CSI „CSI - 30 de ani” .

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

Tematic

Perju, despre protestul agricultorilor: Nu au deja motive să manifesteze
Mesajul lui Ion Perju pentru agricultori, la sfârșit de toamnă - detalii
Tagurile:
declarații, ministru, agricultură

Știrile Zilei