02:14 17 Iunie 2021
În direct
  • EUR21.47
  • USD17.72
  • RUB0.25
  • RON4.36
  • UAH0.65
Societate
Sa primesc un link scurt
111 0 0

Liderul Partidului „Democrația Acasă” Vasile Costiuc susține că oameni din anturajul președintelui formațiunii PACE i-au stropit microbuzul cu verde de briliant.

CHIȘINĂU, 13 apr - Sputnik. Încă un incident cu verde de briliant s-a produs în Moldova. De această dată a fost stropit microbuzul liderului Partidului „Democrația Acasă” Vasile Costiuc, iar acesta dă vina pe președintele formațiunii PACE Gheorghe Cavcaliuc. 

„Bandiții lui Cavcaliuc acționează noaptea. Azi bus-ul meu a fost stropit cu verde de briliant. Eu am ajuns aseară acasă aproape de miezul nopții asta înseamnă că noaptea târziu au trecut câinii lui Cavcaliuc și au aruncat soluție”, a scris Vasile Costiuc pe pagina sa de Facebook.

Replica liderului PACE nu s-a lăsat așteptată. 

„Chiar nu cred că această acțiune au făcut-o sau au putut să o facă cineva din membrii și simpatizanții PACE. Eu consider că acest Costiuc, pentru niște like-uri pe Facebook și pentru a avea popularitate poate spune toate minciunile de pe fața pământului”, a declarat Gheorghe Cavcaliuc într-un video.

Amintim că anterior reprezentanții formațiunii PACE i-au turnat verde de briliant pe cap vicepreședintelui raionului Sângerei, fiind indignați că acesta s-ar fi vaccinat „ilegal” împotriva COVID-19, adică la prima etapă a campaniei de imunizare, când vaccinul le este administrat medicilor. O zi mai târziu procurorii l-au reținut pe făptaș - președintele organizației teritoriale a formațiunii politice PACE. Acesta este cercetat penal. 

Sediul formațiunii Partidul Acasă Construim Europa a fost stropit tot cu verde de briliant de către liderul formațiunii „Democrația Acasă” Vasile Costiuc. 

În acest fel, politicianul și-a exprimat dezacordul față de actul activiștilor PACE, care au vărsat vopsea verde asupra vicepreședintelui raionului Singerei Tudor Tutunaru cu o zi mai devreme.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

Tematic

Cavcaliuc reacționează: Ce spune despre dosarele în care este vizat
Tagurile:
Cavcaliuc, Vasile Costiuc, verde

Știrile Zilei