05:57 25 Iunie 2021
În direct
  • EUR21.49
  • USD17.99
  • RUB0.25
  • RON4.36
  • UAH0.65
Societate
Sa primesc un link scurt
236 0 0

Comisia pentru Situații Excepționale s-a reunit astăzi în ședință și a adoptat o decizie cu privire la importul vaccinului rus Sputnik V în Republica Moldova.

CHIȘINĂU, 15 apr - Sputnik. 180 de mii de doze de vaccin Sputnik V acordate cu titlul de donație de către Federația Rusă Republicii Moldova vor fi scutite de taxe vamale.

Anunțul a fost făcut de premierul interimar Aureliu Ciocoi după ședința Comisiei pentru Situații Excepționale.

„O decizie foarte importantă vizează scutirea de taxele vamale a lotului de 120 de mii de doze de vaccin Sputnik V cu titlu de donație importat din Federația Rusă de către Agenția Națională pentru Sănătate Publică. Un alt lot de 60 de mii de doze, tot Sputnik V, acordat tot cu titlu de donație pe aceeași cale, care sunt destinate regiunii transnistrene, va fi scutit de taxe vamale. În total vom primi 182 de mii de doze de vaccin Sputnik V. Rămâne să clarificăm când va ajunge lotul în Republica Moldova”, a declarat Aureliu Ciocoi. 

De asemenea, CSE a aprobat condițiile de plafonare a prețului la vaccinurile anti-Covid-19, în cazul în care ar urma să fie importate în Republica Moldova pe cale comercială, pentru a nu admite creșterea neîntemeiată a vaccinurilor în cadrul instituțiilor medicale private care ar urma să presteze asemenea servicii cetățenilor.

Astfel, prin derogare de la subpunctul 9) din punctul 6 al Regulamentului cu privire la modul de aprobare și înregistrare a prețurilor de producător la medicamente, prețul de producător la vaccinurile împotriva COVID-19 se va stabili în cuantumul solicitat de producător sau de deținătorul certificatului de înregistrare a medicamentului. „Acesta este plafonul de la care se va merge în procesul de calculare a prețului, pe teritoriul Republicii Moldova, a oricărui vaccin anti-Covid-19, care va fi adus în țara noastră pe cale comericală”, a specificat prim-ministrul interimar.

În altă ordine de idei, CSE a aprobat astăzi suspendarea, pe perioada stării de urgență, a dreptului personalului din unitățile bugetare de a beneficia de premii unice cu prilejul sărbătorilor profesionale și al zilelor de sărbătoare nelucrătoare. Decizia a fost determinată de necesitatea de a economisi banii publici în perioada stării de urgență.

O altă acțiune ce vizează sistemul pubic, prevede dublarea termenului de examinare a petițiilor sau solicitărilor oficiale în vedrerea exercitării liberului acces la informaţii de interes public, pe durata stării de urgență. Aceasta este argumentată de faptul că în perioada respectivă, funcționarii publici activează la birou, în proporție de 30%.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

Tagurile:
Aureliu Ciocoi

Știrile Zilei