23:57 11 Mai 2021
În direct
  • EUR21.51
  • USD17.82
  • RUB0.24
  • RON4.37
  • UAH0.64
Societate
Sa primesc un link scurt
163 0 0

Lotul de 132 de mii de doze de vaccin AstraZeneca din partea României a ajuns sâmbătă în Republica Moldova.

CHIȘINĂU, 17 apr - Sputnik. La ceremonia de recepționare a lotului de vaccin au participat consilierul președintelui Maia Sandu pe probleme de sănătate Ala Nemerenco și ambasadorul României în Republica Moldova Daniel Ioniță. 

România a donat Moldovei încă un lot de vaccin AstraZeneca
România a donat Moldovei încă un lot de vaccin AstraZeneca

Cele 132 de mii de doze de vaccin AstraZeneca au fost transportate cu un mijloc de transport aflat în dotarea Inspectoratului General pentru Situații de Urgență. 

Amintim că anterior România a mai donat Republicii Moldova alte 72.000 de doze de vaccin.

Până la sosirea lotului de astăzi din România, în țara noastră au fost aduse 112 970 de doze de vaccin. Este vorba despre 86 400 de doze de Astrazeneca, care a fost redenumit în Vaxzevria, 24 570 de doze de Pfizer și două mii de doze de Sinopharm. 

Zilele trecute, șeful statului a anunțat că Republica Moldova va mai primi peste 100 de mii de doze de vaccinuri Pfizer prin intermediul platformei COVAX. Dozele ar urma să ajungă în țara noastră până la sfârșitul lunii iunie. 

Pe 8 aprilie, autoritățile din sănătate au fost informate prin intermediul canalelor diplomatice despre faptul că Federația Rusă este disponibilă să livreze țării noastre, sub formă de ajutor umanitar, 182 de mii de doze de vaccin Sputnik V, dintre care 62 de mii de doze vor fi repartizate în regiunea transnistreană.

Vineri, Comitetul național de coordonare a imunizării împotriva COVID-19 a decis să solicite oferta comercială pentru achiziționarea a 700.000 de doze de Sputnik V.

Totodată, săptămâna trecută, Ministerul Sănătății a anunțat că țara noastră se pregătește să cumpere 400 de mii de doze de vaccin anti-COVID de la o companie farmaceutică din China. Este vorba despre serul CoronaVac care este produs de compania biofarmaceutică privată SINOVAC BIOTECH LIMITED. Potrivit Comitetului de coordonare a imunizării împotriva COVID-19, compania este singurul producător de vaccin care a răspuns solicitărilor adresate de către Centrul pentru Achiziții Publice Centralizate în Sănătate producătorilor de vaccin.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

Tematic

Ministerul Sănătății: Moldova ar putea cumpăra 700 000 de doze de vaccin ”Sputnik V”
Tagurile:
Moldova, vaccin, donatie, România

Știrile Zilei