11:25 23 Iunie 2021
În direct
  • EUR21.37
  • USD17.97
  • RUB0.25
  • RON4.34
  • UAH0.66
Societate
Sa primesc un link scurt
117 0 0

Trei școli și 79 de clase din țară au fost plasate în carantină din cauza numărul mare de infectări în rândul elevilor. Datele au fost prezentate de Ministerul Educației. 

CHIȘINĂU, 20 apr - Sputnik. Conform ultimelor informații prezentate de către autorități, 437 de instituții de învățământ general activează exclusiv online, 359 de școli activează cu participarea fizică a elevilor claselor primare, precum și a unui contingent de 50% din numărul total de elevi ai claselor absolvente.

Totodată, 154 de instituții își desfășoară procesul educațional cu prezența fizică a elevilor din învățământul primar și elevilor din clasele absolvente, iar 290 de școli activează cu prezența fizică a elevilor în instituțiile de învățământ, cu respectarea strictă a normelor de sănătate publică privind prevenirea și răspândirea COVID-19.

Potrivit Ministerului Sănătății, trei școli și 79 de clase au fost plasate în carantină. Totodată, săptămâna trecută au fost confirmați pozitiv la noul coronavirus 154 de elevi, iar 1 231 au fost plasați în autoizolare. Datele mai arată că 171 de cadre didactice au fost diagnosticate cu COVID-19, iar 35 sunt în carantină. 

Totodată, 24 de grădinițe și 69 de grupe se află acum în carantină. 21 de copii au fost confirmați pozitiv cu noul coronavirus, iar 1 968 au fost plasați în autoizolare. 117 cadre didactice sunt acum infectate cu noul virus, iar 152 se află în carantină.

Datele Ministerului Educației mai arată că doi studenți și trei profesori universitari au fost diagnosticați cu COVID-19. În Centrele de excelență au fost depistați pozitiv la noul virus 14 elevi și cinci cadre didactice.

Amintim că Comisia pentru Situații Excepționale din Capitală au decis ca începând de luni, 19 aprilie, elevii claselor a întâi, a patra, a cincea, a nouă și a 12-ea din Chișinău să revină în băncile școlii.

Totodată, și Comisia pentru Situații Excepționale a raionului Orhei s-a reunit sâmbătă în ședință și a decis reluarea procesului educațional cu prezența fizică a elevilor în sălile de clasă începând cu ziua de luni, 19 aprilie. 

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

Tagurile:
COVID-19, copii, studenți, elevi

Știrile Zilei