04:03 15 Iunie 2021
În direct
  • EUR21.47
  • USD17.71
  • RUB0.25
  • RON4.36
  • UAH0.66
Societate
Sa primesc un link scurt
83 0 0

Libera circulație între ambele maluri va fi asigurată doar în perioada sărbătorilor pascale, din 30 aprilie până pe 10 mai 2021.

CHIȘINĂU, 30 apr – Sputnik. Biroul pentru Reintegrare a venit cu anumite precizări despre modul în care se va circula în și dinspre localitățile amplasate în stânga Nistrului și municipiul Bender în perioada sărbătorilor pascale.

Astfel, autoritățile anunță că, în perioada 30 aprilie - 10 mai 2021, va fi asigurată libera circulație a persoanelor și a mijloacelor de transport în și dinspre regiunea transnistreană.

La apelul Chișinăului, Tiraspolul a informat că în perioada respectivă trecerea prin punctele de control transnistrene va fi permisă fără impunerea restricțiilor instituite anterior și în lipsa coordonărilor efectuate cu centrele de criză locale.

”De asemenea, în răspunsul de la Tiraspol se menționează că, în eventualitatea urmăririi unei tendințe descendente de infectare cu COVID-19, se va examina posibilitatea revenirii la mecanismul de circulație al cetățenilor, aplicat până la perioada instituirii regimului de carantină”, este precizat în comunicat.

Biroul precizează că în apelul către Tiraspol, Chișinăul a reiterat propunerea prelungirii ulterioare a acestei abordări și în perioadele următoare, ținând cont de recomandările OMS și evoluția procesului de imunizare a populației.

Totodată, autoritățile din regiune au atenționat că cei care vor dori să intre pe teritoriul Transnistriei după data de 10 mai vor trebui să se conformeze regulilor restrictive în vigoare în perioada de carantină.

De asemenea, se precizează că cetățenilor străini care vor dori să viziteze regiunea transnistreană în perioada sărbătorilor de Paști li se vor elibera permise speciale valabile pentru 10 zile.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

Tematic

Hrolenko, despre participarea pacificatorilor din Transnistria în conflicte militare
Tagurile:
regiunea transnistreana, libera circulaţie, sărbători pascale

Știrile Zilei