21:36 20 Iunie 2021
În direct
  • EUR21.22
  • USD17.78
  • RUB0.24
  • RON4.31
  • UAH0.65
Societate
Sa primesc un link scurt
75 0 0

Pentru al doilea an consecutiv Învierea Domnului este sărbătorită în condiții de pandemie. COVID-19 a impus tot felul de restricții, chiar și pentru Noaptea Învierii.

CHIȘINĂU, 1 mai - Sputnik. Este pentru a doua oară când creștinii ortodocși nu se pot bucura din plin de sărbătoarea Învierii Domnului.

Deși cu restricții nu atât de drastice ca și în 2020, în Noaptea Învierii nu în toate bisericile din țară se va permite accesul enoriașilor. În majoritatea parohiilor slujbele se vor oficia cu participarea enoriașilor, dar cu respectarea normelor și măsurilor impuse de Comisia Națională de Sănătate Publică. Restricțiile sunt mai dure însă pentru credincioșii din satul Roșcani din raionul Strășeni.

Preotul Victor Rastașanu i-a anunțat pe credincioși că în legătură cu situația pandemică și codul roșu în care se află localitatea, slujba Învierii se va oficia exact ca și anul trecut. Mai exact, fără participarea enoriașilor. După Sfânta Liturghie a Învierii și rugăciunile de sfințire, parohul va merge pe la casele oamenior pentru a sfinți bucatele de Paște.

În acest an, fără precedent este și aducerea Focului Haric în țara noastră. Focul Sfânt de la care vor lua lumină clericii la începutul serviciului divin va ajunge la Chișinău în seara zilei de 1 mai, pentru al 19-lea an consecutiv. Întâmpinarea Luminii Sfinte va avea loc, în premieră, fără participarea credincioșilor, din cauza restricțiilor impuse din cauza pandemiei de coronavirus. Mai mult, în acest an episcopii din Republica Moldova nu au ajuns la Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim. Din cauza restricțiilor introduse de Israel în contextul pandemiei COVID-19, acolo au avut doar reprezentanții corpului diplomatic. Lumina Sfântă a fost preluată astfel, de ambasadoarea Republicii Moldova în Israel Gabriela Moraru, de la care, de pe Aeroportul Internațional Chișinău, lumina sfântă va fi preluată de Protoiereul Veaceslav Șpac, duhovnicul-administrator al Mănăstirii Condrița. 

Precizăm, în 2020, pentru întâia oară în istorie, clericii au săvârșit serviciul divin din Noaptea Învierii fără participarea enoriașilor și purtând măști medicinale, din cauza pandemiei de COVID-19.  

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

Tagurile:
Paștele 2021, Paște Fericit, masa de Paște, târg de Paște

Știrile Zilei