06:06 25 Iunie 2021
În direct
  • EUR21.49
  • USD17.99
  • RUB0.25
  • RON4.36
  • UAH0.65
Societate
Sa primesc un link scurt
129620

Cimitirele din municipiul Chișinău vor fi deschise de Paștele Blajinilor. Anunțul a fost făcut cu puțin timp în urmă de către edilul-șef al Capitalei.

CHIȘINĂU, 8 mai - Sputnik. Membrii Comisiei Extraordinare de Sănătate Publică a municipiului Chișinău s-au întrunit în ședință și au luat mai multe decizii privind desfășurarea Paștelui Blajinilor.

Astfel, s-a hotărât permiterea oamenilor să intre în cimitirele din oraș doar până la ora 17:00 și cu respectarea tuturor măsurilor de protecție împotriva COVID-19. Anunțul a fost făcut pe pagina de Facebook a primarului Ion Ceban, după ședința de sâmbătă a CESP. Edilul-șef a menționat că mai târziu pe site-ul Primăriei va fi publicată decizia integrală. 

Conform hotărârii, începând cu ziua de duminică, 9 mai, se permite accesul în toate cimitirele din municipiul Chișinău, până la ora 17:00, cu portul obligatoriu al măștilor de protecție, cu evitarea aglomerațiilor, cu păstrarea distanței fizice, iar consumul de produse alimentare sau băuturilor alcoolice va fi interzis.

Totodată, Ion Ceban a precizat că în acest an nu va fi pus la dispoziție transport public suplimentar la cel care circulă obișnuit ca oamenii să poată merge la cimitire, astfel fiecare va ajunge fie cu transportul personal, fie cu cel public, dar care circulă în regim normal.
Ceban a menționat că membrii Comisiei au solicitat suportul Ministerului Afacerilor Interne și Inspectoratului General de Carabinieri pentru a verifica cum oamenii respectă măsurile de protecție împotriva noului coronavirus.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

Tagurile:
cimitire, Primărie, Paștele Blajinilor

Știrile Zilei