20:29 23 Iunie 2021
În direct
  • EUR21.37
  • USD17.97
  • RUB0.25
  • RON4.34
  • UAH0.66
Societate
Sa primesc un link scurt
92 0 0

În ultima perioadă se atestă o stabilitate în ceea ce privește plecarea medicilor în alte state. Cel puțin asta susțin responsabilii din cadrul Ministerului Sănătății.

CHIȘINĂU, 12 mai - Sputnik. Secretarul de stat al Ministerului Sănătății Tatiana Zatîc a declarat pentru Sputnik Moldova că lucrătorii medicali din țară au fost și sunt preocupați în prezent de combaterea pandemiei de COVID-19, iar fenomenul emigrării specialiștilor nu s-a acutizat.

„În această perioadă, am avut o anumită stabilitate în migrația medicilor, deoarece în această perioadă practic sistemul de sănătate s-a concentrat asupra activității în combaterea pandemiei COVID. Evident că la adresa ministerului vin solicitări de perfectare a actelor medicale pentru echivalarea diplomelor, dar nu avem în această perioadă un anumit flux sporit de migrație a lucrătorilor medicali în exterior. Adică, se păstrează aceeași intensitate de solicitare a actelor medicale, fără anumit exces comparativ cu alte perioade”, a menționat Tatiana Zatîc. 

În cadrul emisiunii „Atitudini” de la Radio Sputnik Moldova, Tatiana Zatîc a vorbit și despre faptul că tratamentul împotriva COVID-19 a devenit mult mai accesibil, datorită faptului că multe medicamente sunt compensate. Totodată, secretarul de stat a menționat că Ministerul Sănătății a elaborat și un ordin prin care persoanele cu forme ușoare ale COVID-19, care beneficiază de tratament la domiciliu, să poată primi medicamentele direct acasă, fără a merge la farmacii. 

„Ne dorim foarte mult ca pacientul rămas în tratament la domiciliu să fie într-adevăr izolat și să nu circule prin comunitate, astfel acest mecanism prevede livrarea la domiciliu, conform rețetei prescrise de medic, a medicamentelor, prin intermediul asistentelor medicale sau asistentului social, chiar și a rudelor, a vecinilor. Adică, este stabilită această modalitate, ordinul respectiv este adus la cunoștința tuturor lucrătorilor medicali și această posibilitate este utilizată de către instituțiile medicale pentru acei pacienți care nu au anumite persoane care să le acorde suportul necesar”, a mai precizat Zatîc. 

Precizăm că de la începutul pandemiei, în țara noastră s-au înregistrat peste 252 de mii de cazuri de COVID-19. Totodată, boala nemiloasă a reușit să ia viața a peste 5 900 de pacienți. 

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

Tematic

Cazurile de COVID-19, într-o ușoară creștere: Datele oficiale ale Ministerului Sănătății
Tagurile:
pandemie, spitale, Ministerul Sănătății, medici

Știrile Zilei