15:49 23 Iunie 2021
În direct
  • EUR21.37
  • USD17.97
  • RUB0.25
  • RON4.34
  • UAH0.66
Societate
Sa primesc un link scurt
175 0 0

Deși s-a anunțat că și cetățenii moldoveni cu pașaport biometric pot merge să să imunizeze la Iași, România, la maratonul vaccinării, acum acest lucru nu mai este posibil. Statul vecin a prelungit starea de alertă pentru încă 30 de zile. 

CHIȘINĂU, 13 mai - Sputnik. În Monitorul Oficial al statului român a apărut hotărârea privind prelungirea stării de alertă pe întreg teritoriul României, pentru o perioadă de încă 30 de zile. Astfel, cetățenii Republicii Moldova care nu dețin și cetățenia României nu vor putea trece hotarul (cu excepția prevăzută de lege pentru unele categorii de cetățeni). Astfel doar moldovenii cu cetățenie dublă, și moldovenească, și românească, se pot vaccina în baza cărții de identitate românești în cadrul maratonului de vaccinare, organizat în acest weekend, de către Universitate de Medicină din Iași.

Evenimentul se va desfășura în perioada 14 - 16 mai.

„Începând cu ziua de vineri, 14 mai, ora 16:00, până luni, 17 mai, ora 8:00, orice persoană care a împlinit vârsta de 16 ani poate veni la UMF Iași (str. Universității nr. 16), fără programare, pentru a se imuniza cu prima doză de vaccin Pfizer. Pentru minori este necesar un acord (în scris) al unui părinte sau al tutorelui legal”, est menționat în comunicatul de presă al Universității de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”.

Potrivit comunicatului, la Universitatea de Medicină din Iași vor fi amenajate 20 de fluxuri de vaccinare. Acțiunea se va desfășura non-stop, iar la maraton vor participa peste o mie de membri ai comunității academice a Universității, dintre care cadre didactice, studenți și personal administrativ.

Universitatea de Medicină din Iași dă asigurări că cei care se vor vaccina cu prima doză vor primi și rapelul peste 21 de zile, în weekend, în perioada 4-6 iunie.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

Tagurile:
România, Universitatea de Medicină, Iași, maraton, vaccinare

Știrile Zilei