01:05 20 Iunie 2021
În direct
  • EUR21.22
  • USD17.78
  • RUB0.24
  • RON4.31
  • UAH0.65
Societate
Sa primesc un link scurt
13910

Vaccinurile împotriva noului tip de coronavirus continuă să ajungă în Republica Moldova. Lotul de vaccin, anunțat la începutul săptămânii ca va fi livrat prin platforma COVAX, a ajuns astăzi în țară.

CHIȘINĂU, 4 iun - Sputnik. Un lot de câteva zeci de mii de doze de vaccin anti-COVI-19 a ajuns astăzi, 4 iunie, în Republica Moldova. Astfel, 45 600 de doze de vaccin AstraZeneca au fost recepționate de țara noastră prin intermediul platformei COVAX, informează Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale. Acest lot de vaccin urmează să fie distribuit proporțional în toate centrele de vaccinare din țara noastră.

De precizat, un alt maraton al vaccinării va fi organizat în acest weekend. Astfel, pe 5 și 6 iunie, maratonul se va desfășura în orașul Briceni și Edineț. Doritorii de a se proteja de virusul COVID-19 vor avea posibilitatea să se vaccineze fără programare și doar cu buletinul de identitate.

În orașul Edineț vor fi amenajate trei puncte de vaccinare în trei locații diferite. E vorba de piața „Ștefan cel Mare” de pe strada Independenței, regiunea piețelor centrale și agricole și pe teritoriul Gării Auto Inter-rurală. Punctele vor activa în intervalul orelor 09:00 și 16:00.

La Briceni, maratonul se va desfășura duminică, 6 iunie, în intervalul orelor 09:00 – 15:00. Potrivit organizatorilor, va fi amenajat un punct de vaccinare pe strada Independenței.

Până în prezent în Republica Moldova s-au vaccinat împotriva coronavirusului peste 451 mii de oameni.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

Tagurile:
Vaccinuri, vaccinare, vaccinati

Știrile Zilei