La cererea Procuraturii Republicii Moldova din 29 septembrie 2020 de extrădare a fostului lider PDM, autoritățile competente ale Turciei au comunicat că respectivul nu se mai află pe teritoriul lor.
În pofida faptului că din iunie 2019 fostul lider al Partidului Democrat Vladimir Plahotniuc nu se mai află pe teritoriul Moldovei, el are în continuare pârghii prin care influențează anumite partide și instanțe din țară, este sigur politologul Valentin Crîlov.
Proprietățile de peste hotare ale lui Vladimir Plahotniuc vor fi sechestrate, anunță Procuratura Generală într-un comunicat de presă.
În dosarul penal cu privire la retragerea a 500 de miliarde de ruble din sistemul bancar al Rusiei figurează politicieni şi oameni de afacesre din Moldova.
Seful statului a amintit în această dimineață, într-o postare pe Facebook, că acum un an a fost răsturnată guvernarea oligarhică instaurată de fostul lider democrat Plahotniuc.
Un mandat de arest preventiv pe un termen de 30 de zile pe numele fostului lider democrat a fost admis de judecători.
Andrian Candu a anunțat astăzi că își face partid politic, că grupul de deputați cu care el a părăsit Partidul Democrat din Moldova va deveni formațiune politică.
Fostul premier Pavel Filip a declarat la Sputnik Moldova că după invalidarea mandatului lui Andrei Năstase a fost zădărnicită toată munca lui de premier în trei ani de zile. Filip spune că procurorii ar trebui să investigheze acest caz pentru a afla adevărul.
Liderul noului grup parlament, deputatul Andrian Candu a fost întrebat în cadrul emisiunii ”Logica Puterii” de la Sputnik Moldova dacă ar accepta finanțări din partea nașului său, Vladimir Plahtniuc, sau a lui Ilan Șor.
Analistul politic Igor Volnițchi și-a exprimat opinia pentru Sputnik Moldova referitor la separarea Partidului Democrat din Moldova și eventuala revenire a lui Vlad Pahotniuc în politică.
După ce acum o oră șase deputați au anunțat că pleacă din PDM, Andrian Candu a participat la o emisiune de la un post privat de televiziune și a recunoscut că l-a sunat aseară pe Vlad Plahotniuc pentru a-l anunța despre intenția sa de a părăsi formațiunea.
Departamentul de Stat al Statelor Unite ale Americii i-a impus lui Vlad Plahotniuc și membrilor familiei sale interdicția de intrare în SUA.
Vlad Plahotniuc a fost inclus într-un clasament mai neobișnuit al performanțelor politice, elaborat de Asociația rusă pentru interacțiune cu opinia publică – iată la ce categorie.
Preşedintele țării crede că fostul lider al democraților Vlad Plahotniuc ar putea fi extrădat de Statele Unite.
Procurorii PCCOCS oferă noi detalii pe marginea dosarului tentativei de asasinat a lui Vlad Plahotniuc - a fost pornită încă o cauză penală.
Mandat de arest preventiv pentru 30 de zile pentru ex-liderului Partidului Democrat din Moldova Vlad Plahotniuc.
Vladimir Plahotniuc a fost extrem de abil atunci când s-a aflat în țară și continuă să fie la fel, chiar dacă se află la mii de kilometri depărtare.
Guvernul insistă ca agențiile de pază particulare să nu mai presteze servicii instituțiilor statului și întreprinderilor cu capital de stat, așa cum se întâmplă în ultimii 4 ani. Detalii despre firmele de pază private.
În cadrul vizitei pe care o întreprinde alături de premierul Maia Sandu în Statele Unite ale Americii, ministrul de Interne și vicepremierul moldovean, Andrei Năstase, le-a înmânat o scrisoare înalților funcționari de la Biroului Federal de Investigații.
Vladimir Voronin are un sfat pentru Guvernul Maia Sandu cum să salveze terenul Stadionului Republican, pe care americanii și-l doresc ca să-și construiască ambasadă. Și anume, să le dea americanilor un palat de-a lui Vladimir Plahotniuc.