Președintele Federației Ruse, Vladimir Putin, a spus că afirmațiile că hackerii ruși s-ar fi implicat în alegerile din Statele Unite ale Americii constituie o provocare.
Financial Times a publicat un editorial în care se arată că un al doilea mandat prezidenţial al lui Donald Trump ar putea reprezenta sfârşitul NATO.
Criticând politica țărilor europene față de musulmani, președintele Erdogan a prezis sfârșitul Europei evocând chiar un ”fascism european”.
Directorul general al Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), Tedros Adhanom Ghebreyesus, a oferit, într-o conferință de presă, o estimare despre data când este posibil să înceteze pandemia de Covid-19.
Liderul PL, Mihai Ghimpu, a făcut declarații pentru presă despre starea lui Dorin Chirtoacă și despre persoanele care au grijă de acesta, dar și despre perspectivele carierei lui politice
Euro e pe cale de a eşua, alegerile din martie din Olanda vor genera prognoze clare pentru Franţa, vor accentua instabilitatea ţărilor PIIGS şi vor grăbi coagularea polului central european, Germania va schimba viteza din Euro în Deutsche Mark.
Un expert a făcut public un grafic care ilustrează gradul de acoperire a cheltuielilor Bugetului Public Național al Republicii Moldova cu venituri fiscale, din care ar rezulta că țara noastră se îndreaptă spre o catastrofă economică.